Se dau 1.500 de lei bani de la stat pe lângă salariu. Românii primesc banii direct în cont din luna octombrie. Cine sunt însă beneficiarii?
Se dau bani de la stat în plus pe lângă salariu. Detalii în acest sens vin chiar de la ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu. Cine sunt norocoșii?
Este vorba despre personalul din educație. Ministrul anunță că la fel ca și anul trecut, acești angajați primesc în luna octombrie 1.500 de lei de la stat.
Banii sunt, de fapt, o primă didactică și se primesc pe lângă salariu. Documentele au fost deja semnate, astfel că toate cadrele didactice vor avea banii în cont în câteva săptămâni.
Ministrul a mai adăugat că lista beneficiarilor va ajunge la Minister până la finalul lunii septembrie. Astfel, sumele ar urma să fie virate în conturi la finele lunii octombrie.
„Pentru prima didactică, da, în luna octombrie. Deja am semnat ordinul de ministru. Aşteptăm în luna septembrie până la final să ne vină listele cu beneficiari de la Ministerul Educaţiei.
Prima didactică se va acorda în acelaşi cuantum ca şi anul trecut, 1.500 de lei, precum şi prima pentru personalul nedidactic, în valoare de 500 de lei. La finalul lunii octombrie, beneficiarii din sistemul de educaţie vor primi aceste sume”, a afirmat Adrian Câciu.
Și se pare că și anul viitor, cadrele didactice vor fi favorizate. E de așteptat ca prima didactică să fie acordată și în toamna lui 2025, însă rămâne de văzut dacă asta se va și întâmpla.