News

Satul mic din România unde casele costă enorm. Ajung să fie mai scumpe ca la orașe, dintr-un motiv neașteptat

Satul mic din România unde casele costă enorm. Ajung să fie mai scumpe ca la orașe dintr-un motiv neașteptat

Într-un sat mic din România, care până acum câțiva ani nici măcar nu prezenta interes, casele au ajuns să coste enorm și concurează cu cele de la oraș.

Nu doar în orașele mari românii au de scos sume exorbitante din buzunare dacă vor să își cumpere un apartament sau o casă.

Și în satele mici, prețurile au explodat. De vină sunt lucrurile care s-au întâmplat aici în ultimii ani și care au făcut anumite locuri atractive.

Cel mai bun exemplu este situația din Viscri, localitatea de suflet a Regelui Charles. Aici, proprietăţile au ajuns să se vândă cu sute de mii de euro.

Satul este unul foarte mic, aflat în inima naturii. Pe de altă parte, acesta nu este modernizat. Astfel, cei care ajung aici pot vedea o arhitectură săsească, având în vedere că localitatea din judeţul Braşov se află în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Satul mic unde casele costă o avere

Dacă în urmă cu câțiva ani cam oricine își permitea o casă veche la Viscri, iată că acum prețurile concurează cu cele din București.

Spre exemplu, o proprietate cu patru camera şi un teren de peste 1.700 de metri pătraţi costă nu mai puţin de 175.000 de euro.

O altă locuinţă cu şapte camera, patru băi, o zonă cu saună şi SPA şi o grădină de 9.000 de metri pătraţi se vinde cu aproape 500.000 de euro.

Iar prețurile pot ajunge și la sume mai mari, în funcție de preferințele cumpărătorului. Se pare că tocmai faptul că Regele Charles vine aici îi atrage pe mulți români.

Mai sunt însă și persoane care pur și simplu caută liniștea și aleg să își schimbe viața și să se mute într-un loc cât se poate de liniștit. Interviurile Regelui Charles oferite de-a lungul timpului au avut însă și ele efectele lor.

„Am fost întrebat adesea ce mă aduce atât de des în România, ce anume face ca acest loc să fie atât de special. Răspunsul e foarte simplu: voi, prietenii mei români; patrimoniul vostru cultural și natural, tradițiile voastre, dar și capacitatea voastră de inovare și schimbare. Tot ceea ce reprezentați voi după secole întregi de istorie – identitatea voastră și întregul vostru potențial”, spunea Regele Charles, în 2023.

Carmen Ciotic a lucrat mai bine de doi ani la VoceaBanilor.ro. Este pasionată de scris încă din copilărie și chiar dacă nu a terminat Jurnalismul, ci Facultatea de Sociologie adoră să fie redactor. citește mai mult
Articole recomandate