News

S-a modificat data la care vin deciziile de pensionare acasă! Anunțul venit de la Ministerul Muncii. Toți pensionarii trebuie să știe

S-a modificat data la care vin deciziile de pensionare acasă Anunțul venit de la Ministerul Muncii. Toți pensionarii trebuie să știe

S-a modificat data la care vin deciziile de pensionare acasă. Când trebuie să aștepte pensionarii poștașul? Ministerul Muncii vine cu detalii de ultimă oră. 

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a oferit informații detaliate despre stadiul implementării noii legi a pensiilor. Într-o declarație făcută la România TV, oficialul a precizat că procesul de recalculare a pensiilor este aproape finalizat și că pensionarii vor primi în curând deciziile de recalculare.

Conform ministrului, colegii de la Casa Naţională de Pensii au finalizat reevaluarea dosarelor de pensii, asigurând astfel că toate datele sunt acum introduse în sistemul informatic. Acesta este un pas esențial înainte de recalcularea propriu-zisă a pensiilor.

Pentru a eficientiza procesul de distribuire, ministrul a menționat că, în urma discuțiilor cu Poşta Română, Casa de Pensii și asociațiile de pensionari, s-a decis trimiterea tuturor deciziilor de recalculare înainte de 1 septembrie. În acest sens, deciziile de recalculare vor fi expediate pensionarilor în perioada 16-31 august. Astfel, începând cu luna septembrie, pensionarii vor primi pensiile recalculate conform noii legi.

„Colegii de la Casa Naţională de Pensii au finalizat procesul de reevaluare a dosarelor de pensii, asta înseamnă că în acest moment toate datele sunt în sistemul informatic. (..) Sunt în plin proces de recalculare, colegii de la casele teritoriale de pensii, deja, în acest moment, au început listarea deciziilor de pensionare”, a declarat ministrul Muncii.

Niciun pensionar nu va primi pensie mai mică decât în prezent

Ministrul a subliniat că, în urma recalculărilor, nici o pensie nu va fi diminuată. Aceasta a fost o întrebare frecventă și o îngrijorare majoră în rândul pensionarilor. Simona Bucura Oprescu a afirmat clar că „în urma recalculării, nicio pensie nu va scădea”.

„Deciziile de recalculare vor ajunge în perioada 16-31 august la pensionari. În septembrie ajunge pensia recalculată în baza principiilor noii legi a pensiilor”, continuă Simona Bucura Oprescu.

Pentru a asigura transparența și claritatea procesului, ministrul a prezentat și plicul pe care pensionarii îl vor primi cu decizia de recalculare. Acesta conține un formular simplificat realizat de Casa Naţională de Pensii, menit să faciliteze verificarea datelor de către fiecare pensionar.

„Important este ca fiecare pensionar să ştie că în urma recalculării, nicio pensie nu va scădea”, a conchis aceasta.

Bogdana Costin abia a terminat studiile Facultății de Jurnalism și este la prima experiență în media. Este foarte pasionată de scris și își dorește să vină cu plus valoare pentru cititorii ... citește mai mult
Articole recomandate