În România, recalcularea pensiilor și criteriile de contributivitate au un impact semnificativ asupra veniturilor pensionarilor.
Conform legislației actuale, anumite perioade de activitate, cum ar fi anii petrecuți în armată, în cadrul studiilor universitare sau în șomaj, nu sunt considerați contributivi.
Aceasta înseamnă că, în ciuda faptului că aceste perioade pot reprezenta ani buni din viața unei persoane, ele sunt remunerate doar cu 0,25 puncte, valoarea unui punct de referință fiind stabilită la 81 de lei.
Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani, dar există posibilitatea de a continua activitatea profesională până la 70 de ani, cu acordul anual al angajatorului. Legea prevede că persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare pot opta fie pentru ieșirea la pensie, fie pentru a rămâne în câmpul muncii, adăugând astfel ani contributivi suplimentari.
Pentru a evidenția clar impactul fiecărui an muncit suplimentar asupra pensiei, un pensionar care ar lucra și între 65 și 70 de ani ar trebui, teoretic, să primească 5 puncte de contributivitate. Totuși, conform noii legi, aceste puncte nu se adaugă automat. Dacă acești ani ar fi contribuitivi, pensionarii ar primi o sumă considerabilă în plus la pensie – spre exemplu, 5 ani de muncă adiționali ar aduce un spor de 405 lei lunar.
Creșterile punctajului pentru fiecare an muncit după o perioadă minimă de 25 de ani sunt esențiale pentru a înțelege cum variază pensia în funcție de anii lucrati. Astfel, pentru fiecare an muncit, valoarea pensiei crește după cum urmează:
Prin urmare, cei care reușesc să muncească mai mult de 25 de ani beneficiază de o creștere graduală a pensiei, valoarea suplimentară ajungând până la 1.316 lei pentru 45 de ani de activitate.
Această structură a pensiilor penalizează în mod indirect anii petrecuți în activități non-contributive, cum sunt armata, studiile universitare sau perioadele de șomaj, oferind o valoare mică de 0,25 puncte. De asemenea, noua legislație poate descuraja prelungirea activității până la 70 de ani, deși mulți pensionari ar fi interesați de un venit suplimentar.