Deși nu mulți sunt cei care dau vreo șansă de iubire poveștii de iubire dintre Oana Ciocan și Jador, se pare că relația dintre cei doi chiar este una serioasă. Războinica a fost eliminată de la Survivor All Stars, după un duel cu Lola, în care a făcut tot posibilul să piardă și a revenit în România.
Prezentă la emisiunea lui Cătălin Măruță, aceasta a dezvăluit că este extrem de fericită alături de Jador și că acesta a cerut-o din nou în căsătorie și de data aceasta i-a pus pe deget un inel real. Cântărețul făcuse acest gest și înainte de părăsi el Survivor All Stars, însă atunci i-a dăruit iubitei lui doar Biblia.
Întrebată dacă va avea loc vreo nuntă sau vreo cununie în acest an, Oana Ciocan a replicat că nu știe dacă se va întâmpla vreun eveniment dintre cele două acum, dar că în mod cert ceva interesant și neașteptat va fi dezvăluit în scurt timp.
Imediat fanii s-au dus cu gândul la un bebeluș, mai ales că cei doi au postat o fotografie împreună, în care ambii țin mâinile pe burta ei. Oana Ciocan a mărturisit la PRO TV și că este foarte apropiată de familia lui Jador și că este tot timpul însoțită peste tot de sora manelistului.
Aceasta a povestit și că iubitul ei este un bărbat cu un suflet extrem de bun, care este foarte darnic și generos cu toată lumea și că seară de seară cei doi spun rugăciuni sau citesc din Biblie.
„În adâncul ochilor tăi găsesc liniștea, iar în zâmbetul tău descopăr bucuria. În fiecare bătaie a inimii tale, simt căldura unei iubiri sincere și profunde. Cu fiecare clipă petrecută împreună, simt cum universul întreg se contopește într-o singură emoție – iubirea noastră.
Tu ești lumina care îmi luminează întunericul și răspunsul la toate întrebările mele. Te iubesc dincolo de cuvinte și voi fi alături de tine în fiecare pas al vieții noastre.”, este mesajul postat de Jador sâmbătă seară pe rețelele de socializare, alături de o poză cu Oana Ciocan.