Italia intenționează să implementeze o nouă taxă turistică națională, menită să maximizeze avantajele aduse de turismul în plină expansiune, care contribuie semnificativ la economia țării.
Această taxă ar putea fi extinsă la toate municipalitățile interesate și ar putea deveni mai costisitoare.
Momentan, noua taxă este doar o ipoteză, dar a fost deja inclusă într-un proiect de decret. Propunerea ar permite aplicarea taxei de ședere în toate cele 7.904 comune italiene care doresc acest lucru. În prezent, doar capitalele de provincie, asociațiile de comune și comunele turistice pot percepe această taxă.
Sumele propuse pentru noua taxă de ședere sunt:
– Până la 5 euro pentru cazări sub 100 de euro.
– Până la 10 euro pentru camere între 100 și 400 de euro.
– Până la 15 euro pentru cazări între 400 și 750 de euro.
– Un maxim de 25 de euro pe zi pentru hotelurile de lux (peste 750 de euro pe noapte).
Veniturile generate din această taxă ar fi folosite nu doar pentru investiții în sectorul turismului, ci și pentru colectarea și eliminarea deșeurilor. Această schimbare îi îngrijorează pe reprezentanții asociațiilor din industria turismului, care consideră că măsura ar putea distorsiona scopul inițial al taxei.
Patronii din industria hotelieră s-au mobilizat pentru a se opune acestei măsuri. Aceștia consideră că guvernul îi trădează, deoarece veniturile suplimentare generate ar putea fi redirecționate către gestionarea deșeurilor, nu doar pentru investiții în turism.
Reprezentanții hotelierilor subliniază că, recent, plafonul maxim al taxei a fost ridicat cu 40%, de la 5 la 7 euro pe noapte și pe persoană, în perspectiva Jubileului. De asemenea, a fost introdusă posibilitatea de a folosi taxa pentru a acoperi costurile colectării deșeurilor, ceea ce deja a schimbat scopul inițial al acesteia.
Hotelierii explică faptul că, prin această nouă modificare, pentru o cameră într-un hotel de trei stele, la prețul de 100 de euro, se vor plăti până la 10 euro pe noapte, „ca și cum dintr-o dată taxa TVA, care este de 10%, ar fi dublată”. Ei consideră că această taxă de ședere este, de fapt, o taxă locală suportată de persoanele care se cazează în structuri de cazare din locații clasificate ca destinații turistice.
Modalitățile de aplicare a taxei sunt variate, putând fi fixe sau variabile, cu tranșe asociate tipurilor și categoriilor hoteliere, prețului, localizării și perioadei. În unele cazuri, se aplică o cotă procentuală sau o sumă forfetară.
Scutirile de la plata taxei sunt diferențiate de la o comună la alta, în funcție de reședință, clase de vârstă (pentru tineri și seniori), activitatea desfășurată și durata șederii. De exemplu, taxa nu se aplică dacă o persoană înnoptează mai mult de un anumit număr de nopți, pentru persoanele cu dizabilități, în funcție de proprietatea structurii de cazare, sezonalitate și alte criterii.