News

O nouă schimbare legată de pensiile pentru tot anul 2025! Ce s-a decis în cele din urmă

O nouă schimbare legată de pensiile pentru tot anul 2025 Ce s-a decis în cele din urmă

Un scandal imens e pe cale să izbucnească, iar la mijloc sunt chiar pensiile. S-ar părea că ordonanța „trenuleț” generează mari controverse.

Pensiile au fost înghețate, însă multe persoane se tem ca nu cumva acesta să fie doar începutul și curând veniturile chiar să ajungă să fie scăzute.

Adevărul este că sunt unele prevederi din ordonanța ”trenuleț” pe care multe persoane nu le cunosc. Tocmai din acest motiv, se cer măsuri.

Sindicaliștii au atacat la Avocatul Poporului articolul care prevede înghețarea pensiilor, inclus în ordonanța „trenuleț”. Anunțul a fost făcut de Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa, la Antena 3 CNN.

Potrivit acestuia, nu a fost atacată toată ordonanța, ci doar articolul 17 din care prorogă termenul de calculare a indexării pensiilor, așa cum era prevăzut în legea pensiilor.

Ce s-ar putea întâmpla cu pensiile

„Legat de acest lucru, există deja decizia Curții Constituționale care specifică faptul că în mod normal, dacă este o lege dată de Parlamentul României, nu poate să fie prorogat termenul de către Guvernul României decât printr-un act normativ de același nivel, pentru că legea pensiilor este lege organică și în mod normal ar trebui ca printr-o altă lege organică să se facă prorogarea respectivă, nu prin ordonanță de urgență, a declarat Bogdan Hossu.

Rămâne să vedem dacă Avocatul Poporului, la sesizarea noastră, va reacționa sau nu, pentru că s-a mai văzut că Avocatul Poporului se substituie de multe ori solicitărilor cetățenilor sau organizațiilor nonguvernamentale sindicale legate de sesizarea Curții constituționale. Pentru magistrați s-a sesizat din oficiu. Se pare însă că pentru restul cetățenilor nu are aceeași sensibilitate legată de atributele pe care le are conform legii sale de organizare”, a adăugat liderul sindical.

Nu este clar, deci, ce se va întâmpla cu pensiile după luna ianuarie. Rămâne de văzut ce alte decizii va lua Guvernul în continuare având în vedere situația economică a țării.

Carmen Ciotic a lucrat mai bine de doi ani la VoceaBanilor.ro. Este pasionată de scris încă din copilărie și chiar dacă nu a terminat Jurnalismul, ci Facultatea de Sociologie adoră să fie redactor. citește mai mult
Articole recomandate