Poșta Română face schimbări majore. Va fi afectată și livrarea pensiilor însă? Mai vine poștașul la ușă, ori pensionarii vor fi nevoiți să meargă direct la sedii?
Compania Națională Poșta Română a eliminat 75% din posturile de la nivel central. Mai exact, de la 1.200 s-a ajuns la doar 300 de angajați.
Compania mai precizează și că a redus numărul total de angajați cu 18%, de la 25.000 în iunie 2021 la 20.500 în prezent, relatează Agerpres.
Nu vor mai fi însă poștașii care să livreze pensiile? În ciuda schimbărilor făcute, Poșta Română a precizat, într-un comunicat, că restructurările nu au afectat calitatea serviciilor.
Din contră, veștile sunt chiar fabuloase pentru că până acum compania a făcut economii de peste 150 de milioane de lei. Nu este clar cum o să resimtă românii aceste schimbări, cert este că pentru Poșta Română sunt mai avantajoase.
„Poșta Română a implementat o restructurare profundă a aparatului administrativ, eliminând 75% din posturile de la nivel central – de la 1.200 la 300 de angajați. La nivel național, numărul total de angajați a fost redus cu 18%, de la 25.000 în iunie 2021 la 20.500 în prezent, fără a afecta calitatea serviciilor. De la începutul anului 2025, numărul angajaților din Administrația Centrală s-a diminuat cu 67 de posturi, reprezentând un procent semnificativ de 20%, generând o economie anuală de aproximativ 10.000.000 lei la bugetul companiei”, a transmis compania într-un comunicat de presă.
Reprezentanții de la Poșta Română par însă că au renunțat doar la anumiți angajați, drept urmare, livrarea pensiilor nu este vizată de aceste restructurări.
Între timp, compania alege să își centreze atenția pe cererea de pe piață. Și se pare că se dorește modernizarea și transformarea infrastructurii în beneficiul clienților.
„Această performanță este rezultatul strategiei agresive de recâștigare a competitivității pe piața de curierat. Poșta Română rămâne un pilon esențial al infrastructurii logistice și poștale din România, continuând transformarea și modernizarea pentru a răspunde cerințelor actuale ale pieței. Compania continuă să facă toate demersurile pentru a deveni o structură eficientă, suplă, în cadrul căreia deciziile și responsabilitățile sunt descentralizate, principalul scop fiind acela de satisfacție a clienților deserviți”, se mai precizează în document.