Nu se mai dau bani de la stat pentru acești români. Deși sumele erau așteptate în luna ianuarie, se pare că actuala situație economică nu mai permite livrarea lor.
Vești proaste pentru români la început de an. Dincolo de faptul că pensiile și salariile au fost înghețate, alte sume care urmau să fi plătite au ajuns să fie blocate.
Este vorba despre subvențiile achitate fermierilor de la bugetul de stat. Conform celor mai recente informații, acestea rămân blocate în această lună.
Asta înseamnă că banii ar putea ajunge la fermieri de abia după jumătatea lunii februarie. Câteva detalii în acest sens au venit chiar de la Partidul Național Liberal (PNL).
Liberalii au anunța că la nivelul coaliției guvernamentale s-a agreat ca legea bugetului de stat pe 2025, care include și sumele alocate noilor plăți pentru sectorul agricol, să fie prezentată abia la finalul acestei luni.
”În prima ședință a Coaliției din acest an, formațiunile politice au convenit ca primul tur al alegerilor prezidențiale să aibă loc la data de 4 mai, iar turul al doilea să aibă loc la data de 18 mai. (…) Astfel, săptămâna viitoare Guvernul va adopta Ordonanța de Urgență și Hotărârea de Guvern necesare respectării deciziilor Coaliției.
Coaliția a reconfirmat că domnul Crin Antonescu rămâne candidatul acesteia pentru alegerile prezidențiale. Totodată, s-a decis ca, până la data de 27 ianuarie, bugetul de stat să fie prezentat în cadrul ședinței Coaliției, astfel încât în prima săptămână din luna februarie să fie adoptat de Parlamentul României”, au anunțat oficialii PNL.
Nu este clar dacă banii ajung într-adevăr la fermieri după 15 februarie. Cert este că actuala situație economică generează probleme destul de mari și în acest sector, astfel că e nevoie de rezolvări.