METEO. Trăim o săptămână de foc din toate punctele de vedere. Deja de luni s-a instalat canicula în toată țara, iar vremea va fi tot mai caldă în zilele care urmează. Disconfortul termic va fi insuportabil, dar apogeul va fi atins sâmbătă, când este recomandat să stați în casă, la umbră sau dacă ieșiți să nu plecați fără o sticlă de apă la voi.
Specialiștii de la ANM deja au emis coduri galbele și portocalii de caniculă și îi avertizează pe română că temperaturile vor crește și mai mult în zilele următoare. Cel puțin până duminică va fi urgie din punct de vedere meteorologic.
„Cu siguranță, temperaturile resimțite vor depăși 37-38, deoarece se va intensifica masa de aer foarte cald, pentru că și valorile maxime se apropie și depășesc 35°, dar și nopțile devin tropicale.
Dar vârful acestui episod, cu siguranță va fi începând de joi 38°, vineri și sâmbătă, când contăm pe 38° la umbră și așa cum arată informațiile la acest moment, 40-42 temperatură resimțită. Cu siguranță, pragul indicelui temperatură-umezeală peste 80-82 de unități, minimele pe parcursul nopților, până la 23°.
Deci toată săptămâna foarte cald. Până duminică, coduri portocalii de caniculă”, a explicat directorul ANM la Antena 3 CNN.
Aceasta a mai adăugat și faptul că în mod cert seceta se va resimți și mai mult, iar culturile agricole vor avea mult de suferit. Din fericire, cupola de foc nu va fi permanentă și vom mai avea parte și de perioade de instabilitate, când vom putea respira.
„După această săptămână foarte caldă și cu un deficit de precipitații, în condițiile în care se va menține arşiţa, cu siguranță vom vorbi de accentuarea fenomenului de secetă.
Vor mai exista și perioade în care să vorbim de fenomene de stabilitate, să putem respira. Deja este posibil ca săptămâna cealaltă, în zilele de 24-25 iunie, să avem ușoare episoade de instabilitate.”, a mai spus Elena Mateescu.