News

METEO. Vine pauza de la caniculă. Data la care vremea se va mai răcori. Temperaturile vor scădea simțitor. Prognoza ANM actualizată

METEO. Vine pauza de la caniculă. Data la care vremea se va mai răcori. Temperaturile vor scădea simțitor. Prognoza ANM actualizată
17 iul. / 11:00

METEO. Luni și marți a fost cod roșu de caniculă în toată țara, iar termometrele au arătat peste 40 de grade în multe zone ale țării. Și miercuri, 17 iulie vremea se va menține tot deosebit de caldă, dar vor fi anumite regiuni unde sunt așteptate furtuni violente și grindină. Ploile nu vor răcori prea mult pământul, însă.

Nopțile vor rămâne în continuare, tropicale în mare parte a țării, așa că cei mai mulți vor suferi în continuare de cald. Doar la munte se poate respira noaptea, în rest aerul este greu de suportat. De asemenea disconfortul termic se menține deosebit de ridicat, așa că este recomandat să vă hidratați și să evitați ieșirile din casă în special la orele amiezii.

Începând de joi, 18 iulie  temperaturile vor scădea ușor în toată țara, fiind așteptate furtuni puternice pe arii mai extinse, comparativ cu ziua de miercuri. Chiar și așa tot caniculă va fi, deci mari schimbări nu se vor simți.

Când mai scad temperaturile

Abia din weekend, meteorologii anunță că vom avea o scurtă pauză de la caniculă, însă maximele vor rămâne peste 30°C în aproape toate regiunile, cu excepția zonelor de munte, iar nopțile vor rămâne și ele deosebit de calde.

Este totuși o diferență de peste 10 grade, ținând cont că luni și marți s-au depășit 40 de grade. Prognoza ANM anunță că vremea se va menține deosebit de caldă până la final de iulie, iar perioadele în care temperaturile vor mai aproape de normal vor fi din păcate scurte.

Despre august încă nu s-au transmis informații, dar este de așteptat să fie tot foarte cald. Dacă se va urmări modelul de anul trecut, atunci va fi mult mai multă instabilitate față de iunie și iulie.

Anda Ion este jurnalistă din anul 2015. A terminat Facultatea de Jurnalism și a colaborat cu numeroase publicații editate în varianta print. Din acest an, a hotărât să facă performanță și în online. citește mai mult
Articole recomandate