News

METEO. Vine din nou prăpădul peste România. La cât vor ajunge temperaturile în doua două zile. Elena Mateescu a explicat prognoza ANM

METEO. Vine din nou prăpădul peste România. La cât vor ajunge temperaturile în doua două zile. Elena Mateescu a explicat prognoza ANM
Elena Mateescu, directorul ANM
15 aug. / 10:56

METEO. Ziua de luni a fost una cu temperaturi ridicate în toată țara. În prezent, termometrele arată că valorile termice înregistrate sunt mai mari decât cele normale pentru această perioadă și lucrurile se vor înrăutăți și mai mult din acest punct de vedere.

Așadar chiar dacă în această dimineață au fost câțiva stropi de ploaie în multe regiuni ale țării, căldura se va instala pe parcursul zilei, iar de mâine va reveni canicula în mai multe zone.

Elena Mateescu, directorul ANM, a explicat la Antena3 prognoza pentru perioada imediată și a avertizat că indicele de discofort termic va fi din nou prezent, așa că cei care se știu cu probleme de sănătate ar fi bine să se protejeze.

Elena Mateescu a spus cum va fi vremea în următoarele zile

„Mâine (n.r. marți – 15 august) contăm pe același ecart al valorilor de temperaturi și, practic, vorbim și de o probabilitate destul de ridicată de a mai avea precipitații la nivel local, cu precădere în zona de munte, averse, însoţite de intensificări ale vântului la cote de 35-45 km pe oră.

De la mijlocul săptămânii, vremea se va încălzi mai mult.

Vorbim deja de caniculă, posibil în partea de sud-sud-est a țării, acolo unde valorile de temperaturi începând de joi se vor apropia de 35-36 de grade.

Indicele de disconfort termic va fi în creștere, astfel încât putem să spunem că vara încă va mai aduce multe zile și în ultima lună în care să vorbim de disconfort termic accentuat și valori de temperaturi dar, în bună parte din țară, dar mai ales în partea de vest, sud-sud-est a țării, să depășească 35-36 de grade”, a explicat directorul ANM, Elena Mateescu, la Antena 3 CNN.

Anda Ion este jurnalistă din anul 2015. A terminat Facultatea de Jurnalism și a colaborat cu numeroase publicații editate în varianta print. Din acest an, a hotărât să facă performanță și în online. citește mai mult
Articole recomandate