METEO. Chiar dacă temperaturile foarte ridicate din ultima perioadă ne-au convins că a venit deja vara în România, ei bine prognoza ANM pentru perioada următoare arată că vremea se va schimba radical. Un val rece va acoperi întreaga țară și valorice termice vor ajunge aproape de ceea ce ar fi normal.
Elena Mateescu, directorul ANM a explicat la Antena 3 CNN că ne așteaptă o răcire semnificativă începând cu săptămâna viitoare, mai exact de pe 15 aprilie. Așadar primăvara dă semne că nu a fost eradicată total. Schimbările bruște de temperaturi au fost dominante în ultimul an și lucurile vor continua în aceeași manieră.
„Sâmbătă se va înregistra o ușoară scădere a temperaturilor, însă în continuare vorbim de valori cu mult peste ceea ce ar fi normal pentru această perioadă. Este vorba de temperaturi cu 10-12 grade Celsius peste mediile climatologice.
Ziua de sâmbătă va rămâne în același ecart, chiar dacă valorile vor mai scădea, adică între 10 până la 24 de grade Celsius.
Deci, până vineri, vom avea o vreme frumoasă, cu o probabilitate redusă de a avea precipitații.
Pentru ziua de vineri, ne așteptăm să înregistrăm și să consemnăm precipitații în special în zonele montane și submontane, începând de vineri seara, iar local cantitățile de apă să poată atinge valori de peste 15 l/metru pătrat”, a spus directorul ANM, Elena Mateescu, la Antena 3 CNN.
Urmează câteva zile cu temperaturi mai mari decât cele normale, apoi intervin modificări ale vremii, anunţă meteorologii.
După aceste zile cu temperaturi maxime de până la 28 de grade, a doua săptămână va debuta cu o răcire semnificativă. De fapt, vor fi două episoade de răcire, mai spun aceștia.