News

METEO. Vin ploile după temperaturi de 23 de grade! Prognoza ANM modificată. De când se schimbă vremea din nou

METEO. Vin ploile după temperaturi de 23 de grade Prognoza ANM modificată. De când se schimbă vremea din nou
Imagine de Gerd Altmann de la Pixabay
06 mart. / 08:30

METEO. Vremea s-a încălzit puternic încă de miercuri, 5 martie, iar joi, 6 martie, meteorologii anunță chiar și temperaturi de 23 de grade în anumite localități. Va fi cald inclusiv în weekend, urmând ca de săptămâna viitoare să avem valori ceva mai scăzute, în special din cauza precipitațiilor. Așadar vin ploile.

Dar până atunci Florinela Georgescu ne îndeamnă să ne bucurăm de zilele frumoase, mai ales că am avut parte de o perioadă destul de lungă de ger, asta în condițiile în care prognoza anunța vreme bună.

„Procesul de încălzire a început deja. Așteptăm astăzi, ca și ieri, temperaturi care să se apropie de 17-18°C, izolat chiar mai ridicate, în special în nordul Olteniei și Munteniei, în zona deluroasă, unde valorile termice sunt deja între 14 și 16 grade”, a declarat Florinela Georgescu, director executiv al Administrației Naționale de Meteorologie.

Încălzirea va continua, aducând temperaturi de 22-23°C în următoarele zile, cu valori de peste 20°C în multe regiuni ale țării, inclusiv în sud, vest și chiar Moldova. „Această încălzire duce valorile termice cu mult peste normalul perioadei, fiind cu 10-14°C mai ridicate decât ar fi firesc”, a adăugat aceasta.

Nopțile vor deveni și ele mai blânde, iar până la sfârșitul săptămânii, minimele vor rămâne, în general, peste limita înghețului. „Poate doar în depresiuni să mai avem temperaturi sub 0°C, dar în zonele deluroase minimele sunt deja pozitive și vor continua să crească”, a precizat meteorologul.

Potrivit specialiștilor, vremea caldă va persista pe durata weekendului. Totuși, săptămâna viitoare, temperaturile vor începe să scadă ușor, în special din cauza precipitațiilor.

Prognoza ANM pentru joi, 6 martie

În țară, vremea va fi frumoasã şi deosebit de caldã pe parcursul zilei (valori termice diurne în general cu 10…13 grade peste media climatologicã); temperaturile maxime se vor încadra între 14 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 23 de grade în sudul Banatului, iar cele minime vor fi cuprinse între -6 şi 7 grade, mai scãzute în estul Transilvaniei spre -10 grade, dar şi mai ridicate în Dealurile de Vest spre 11 grade.

Cerul va fi senin, cu unele înnorãri noaptea în vestul, nord-vestul şi centrul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat. În zonele joase de relief, dimineaţa şi noaptea, izolat se va forma ceaţã. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative.

La noapte, cerul va fi senin şi vântul slab. Temperatura minimã va fi de -1…1 grad, mai scãzutã în zona preorãşeneascã pânã spre -3 grade.

În București, vremea va fi frumoasã şi deosebit de caldã pe parcursul zilei pentru aceastã datã (valori termice diurne cu 10…11 grade peste media climatologicã); temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 20 de grade şi cea minimã va fi de -3…1 grad. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative.

Anda Ion este jurnalistă din anul 2015. A terminat Facultatea de Jurnalism și a colaborat cu numeroase publicații editate în varianta print. Din acest an, a hotărât să facă performanță și în online. citește mai mult
Articole recomandate