METEO. Se anunță un val fierbinte peste România care aduce furtuni, dar și grindină de miercuri, 5 iunie. ANM a modificat prognoza meteo și vine cu vești importante.
Vreme neașteptată de miercuri, 5 iunie. ANM a modificat prognoza meteo și anunță o vreme instabilă, alături de o serie de fenomene extreme în mai multe zone din țară.
Conform prognozei meteo ANM modificate, avem descărcări electrice, dar și condiții de grindină. Vizată este jumătatea de nord a țării, însă și în rest ajung să se resimtă aceste fenomene extreme.
Se anunță de asemenea și un vânt destul de puternic odată cu ploile. În ceea ce privește temperaturile, maximele la nivel național se vor încadra între 23 și 34 de grade, miercuri, 5 iunie.
ANM spune că cel mai cald va fi în Dobrogea, în sudul Moldovei, dar și în Muntenia. La polul opus, pe timp de noapte, termometrele vor arăta între 10 și 21 de grade.
„În ţară, vremea va fi uşor instabilã. Cerul va avea înnorãri temporar accentuate şi se vor semnala averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului local în jumãtatea nordicã a ţãrii şi pe arii mai restrânse în rest. Izolat cantitãţile de apã vor fi însemnate şi se menţin condiţiile de grindinã.
Temperaturile maxime se vor încadra între 23 şi 34 de grade, cu cele mai mari valori în Muntenia, Dobrogea continentalã şi în sudul Moldovei, iar cele minime se vor situa între 10 şi 21 de grade, mai scãzute în depresiunile din estul Transilvaniei”, arată prognoza meteo ANM modificată.
Vremea în București, miercuri, 5 iunie, va fi una extrem de caldă, dar și instabilă. În a doua parte a zilei sunt așteptate ploi slabe în Capitală, dar și un vânt slab până la moderat, cu ceva intensificări spre seară.
În ceea ce privește temperaturile, maximele ating 33 de grade în Capitală. De cealaltă parte, minimele se vor încadra între 17-16 grade, cel mai frig fiind la periferii.