METEO. ANM anunță cum va fi vremea miercuri, 5 iulie. Un val de aer tropical lovește România, iar temperaturile scapă de sub control. Meteorologii sunt și ei în alertă.
Am avut parte de fenomene meteorologice extreme în weekend, însă iată că vara își intră în drepturi. Cum va fi vremea, miercuri, 5 iulie? Conform meteorologului ANM, Alina Șerban, un val de aer tropical afectează țara.
Astfel, miercuri, 5 iulie, vremea va fi mai caldă decât am fi crezut. Sunt zone în care temperaturile ating 36 de grade. De asemenea, disconfortul termic va fi unul cât se poate de accentuat.
Indicele de umezeală depășește pragul de 80 unități în Muntenia, dar și în sudul Moldovei, în vestul Dobrogei, plus în Oltenia. Iar temperaturile caniculare nu se opresc doar la ziua de miercuri, 5 iulie.
”Pe partea de vest a țării noastre vom avea influența unei mase de aer tropical ce se va extinde și intensifica în zilele următoare astfel încât va determina temperaturi din ce în ce mai ridicate, ușor peste pragul caniculei, adică 35-36 de grade, dar și disconfort termic accentuat.
De altfel, încă de astăzi, disconfortul termic va fi accentuat chiar dacă temperaturile nu vor crește foarte mult. Indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități în mare parte a Munteniei, în sudul Moldovei, în vestul Dobrogei, în Oltenia și știm bine că acest lucru înseamnă un disconfort termic destul de accentuat. Acesta va fi din ce în ce mai ridicat în zilele următoare, pe măsură ce temperaturile vor crește tot mai mult”, a spus meteorologul de la ANM, la Antena 3.
Sunt zone în care termometre vor arăta chiar și 37 de grade, adaugă Alina Șerban. Totuși, avem parte și de vreme instabilă, miercuri, 5 iulie.
Meteorologul de la ANM anunță că vor exista episoade de ploi torențiale în zonele montane. De asemenea, spre seară, în nord-vestul Moldovei, în sudul Banatului, dar și în Transilvania, aversele își fac simțită prezența.