METEO. Vremea se răcește și sunt așteptate ploi torențiale în cursul zilei de duminică, 16 martie. Prognoza ANM a fost modificată în urmă cu puțin timp.
După valul de aer fierbinte din ultimele zile, iată că vremea pare că revine la normal. Meteorologii de la ANM vin cu vești despre ce se întâmplă la final de săptămână.
Astfel, conform prognozei meteo ANM modificate, vremea de duminică, 16 martie, va fi mai rece. Totodată, sunt așteptate ploi în sudul, centrul, dar și în estul țării.
Plouă și la munte, iar la altitudini mari sunt așteptate inclusiv ninsori. Ploile vor fi torențiale, iar cantitățile de apă e de așteptat să fie unele însemnate, avertizează ANM.
Nici vântul nu dispare. Sunt așteptate din nou rafale puternice în partea de est a României. În ceea ce privește temperaturile, maximele la nivel național se vor încadra între 21 și 9 grade.
Dimineața se va depune ceața, iar în cursul nopții sunt așteptate valori termice minime de până la 9 și chiar și 1 grad în unele zone din țară, arată meteorologii.
„Vremea se va răci semnificativ față de intervalul anterior în majoritatea zonelor. Cerul va avea înnorări temporar accentuate și vor fi perioade cu averse în sudul, centrul și estul țării, precum și la munte și doar pe arii restrânse în rest.
La altitudini mari vor fi precipitații mixte. Pe alocuri vor fi descărcări electrice și cantități de apă însemnate. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări noaptea în regiunile estice. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 și 21 de grade, iar cele minime între 1 și 9 grade. Dimineața cu totul izolat va fi ceață”, arată prognoza meteo ANM modificată.
Vremea în București, duminică, 16 martie, va fi de asemenea mult mai rece, chiar cu 10 grade mai puțin decât sâmbătă. Astfel, ANM anunță maxime de până la 18 grad în Capitală.
Sunt așteptate și ploi puternice, dar și un vânt slab până la moderat. Pe timp de noapte pe de altă parte, temperaturile vor scădea undeva pe la 7-8 grade.