METEO. După ce săptămâna trecută am tremurat aproape în fiecare zi și așteptam practic iarna, iată că de marți, 22 octombrie vremea a intrat într-un proces de încălzire și deja termometrele au urcat până spre 22 de grade. Un val de aer cald plutește în prezent deasupra României și cel puțin până în weekend nu se anunță deloc ploi.
Așadar, urmează zile senine, cu valori termice ușor peste cele normale, dar diminețile și nopțile vor continua să fie extrem de reci, chiar dacă nu atât de reci ca în intervalul anterior.
Pentru că aerul care pătrunde dinspre vest este mai umed, în multe locuri din țară, în special în est și centru, vor avea parte de ceață dimineața, dar în majoritatea zonelor aceasta se va risipi înainte de prânz.
Acest tipar de vreme s-ar putea menține până la finalul lunii octombrie. Totuși, există și modele meteorologice care sugerează o schimbare a vremii în ultimele zile ale lunii, spun cei de la meteoradar.ro.
În țară, vremea va fi în general frumoasă, iar valorile termice se vor situa peste cele specifice datei. Cerul va fi variabil, iar pe arii restrânse, dimineața, dar mai ales noaptea, va fi nebulozitate joasă sau ceață, posibil asociată cu burniță sau ploaie slabă, cu o probabilitate mai mare în nord-est și est.
Vântul va sufla slab până la moderat, cu ușoare intensificări în a doua parte a intervalului în estul și sud-estul țării. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 16 și 23 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 și 11 grade.
În București, vremea se va menține frumoasă, cu valori termice peste cele specifice datei. Cerul va fi mai mult senin, dar vor fi condiții de ceață sau nebulozitate joasă, cu precădere noaptea. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 20…22 de grade, iar cea minimă de 3…6 grade.