Meteo. România va fi lovită de un nou fenomen meteo, marți, 25 iulie. Este vorba despre anti-ciclon, care aduce o vreme destul de ciudată.
Europa este lovită în continuare de fenomenul numit anti-ciclon. Au loc incendii de vegetație în Grecia, iar în Italia de asemenea, temperaturile au luat-o razna.
Și se pare că nici România nu scapă. Directorul ANM, Elena Mateescu, anunță o vreme caniculară, marți, 25 iulie. Temperaturile ating chiar și 41 de grade la umbră.
De această dată însă, valul de căldură se extinde spre sud-vestul, vestul, dar și sudul și estul țării. Cât despre indicele temperatură-umezeală, acesta depășește pragul critic de 80 de unități.
Nici la munte nu va mai fi atât de răcoare. De asemenea, sunt șanse mari ca marți, 25 iulie, temperaturile resimțite să fie chiar și de 45 de grade în anumite zone, spune meteorologul de la ANM.
Și nu doar marți, 25 iulie, vremea va fi caniculară. Și miercuri vine cel de-al treilea val de caniculă, iar ulterior, vremea începe să se răcească. Chiar și așa, până atunci, avem de depășit temperaturi extrem de ridicate.
„Valul de căldură se va extinde în partea de vest-sud-sud-est a țării, acolo unde deja anticipăm valori de 37°C și observăm în animație nuanțele de roșu pentru prima zi din această săptămână, după care nuanțe de roșu spre grena închis, semn că marți și miercuri valul de căldură se va intensifica și extinde.
Vorbim de toate zonele de câmpie și de deal pentru ziua de marți, acolo unde mai ales în partea de sud și sud-vest a țării, vor fi temperaturi de 39-41° la umbră, semn că ITU indicele temperatură-umezeală cu siguranță va depăși pragul critic de 80 pe areale extinse, posibil în toate zonele extracarpatice, mai puțin zona de munte și zonele cu altitudine apropiată și nu în ultimul rând, temperatura resimțită, așa cum am avut și în cele două valuri de căldură anterioare, 40°C-44°C, posibil 45°C, pentru că avem și 1° de umezeală ridicat în atmosferă.
Marți și miercuri vor fi cele mai călduroase zile din acest episod al treilea val. Este a 3-a săptămână, de aceea resimțim cu toții poate disconfortul termic deosebit de ridicat și accentuat, pentru că nu numai maximele sunt ridicate pe parcursul zilei, dar și nopțile au fost tropicale și vor fi în continuare tropicale”, a spus directorul ANM, Elena Mateescu, potrivit Antena 3.