METEO. Un nou ciclon lovește România de joi, 19 septembrie. ANM a modificat prognoza și anunță un val de fenomene extreme în mare parte din țară.
Vremea o ia razna din nou la final de săptămână. ANM a modificat prognoza meteo pentru joi, 19 septembrie și se pare că ploile revin în forță.
Conform prognozei meteo ANM modificate, avem un val de ploi în estul, sud-estul, dar și în restul țării, dar ceva mai slab. Vântul va sufla însă puternic la munte, dar și în partea de sud-est a țării.
Temperaturile scad și ele. Astfel, maximele la nivel național se vor încadra între 26 și 16 grade. Minimele din timpul nopții scad până la 15 și 5 grade. Cel mai cald va fi pe litoral, iar cel mai frig în depresiunile Carpaţilor Orientali, unde se pot apropia și de 0 grade.
„Cerul va fi variabil, temporar cu înnorãri şi ploi, local în regiunile estice, sud-estice şi izolat în restul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, pe alocuri cu unele intensificãri în special în sud-est şi la munte, la altitudini mari.
Temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 26 de grade, iar cele minime între 5 şi 15 grade, cu valori uşor mai scãzute în depresiunile Carpaţilor Orientali, dar şi mai ridicate pe litoral. Dimineaţa şi noaptea, izolat se va forma ceaţă”, arată prognoza meteo ANM modificată.
Vremea în București, joi, 19 septembrie, va fi una caldă, dar presărată cu fenomene extreme. Se pare că în a doua parte a zilei, dar și pe timp de noapte sunt așteptate ploi slabe.
Vântul va sufla slab până la moderat pe parcursul zilei în Capitală, iar temperatura maximă nu depășește 23 de grade. Minimele din timpul nopții vor scădea în schimb până la 13-11 grade și chiar mai jos de atât în zonele de la periferia orașului.