METEO. ANM aduce vești proaste de miercuri, 23 august. Sunt zone în care revin ploile spre lăsarea serii, dar și zone în care temperaturile încep să scadă.
ANM a publicat prognoza meteo valabilă până la finalul săptămânii. Cei mai norocoși sunt românii de pe litoralul românesc se pare. Doar aici, probabilitatea de ploaie este una extrem de mică.
Astfel, de miercuri, 23 august și până la finalul săptămânii, vremea va fi extrem de caldă în zona Dobrogei. ANM anunță temperaturi maxime situate între 32 și 36 de grade.
De cealaltă parte, minimele nu vor scădea sub 20-22 de grade. Mai apoi însă vremea începe să se răcească. Astfel, dacă miercuri, 23 august avem temperaturi crescute, pe la finalul săptămânii vremea să răcește cu șase sau chiar și cu șapte grade.
Până pe 31 august însă, ANM spune că la mare, dar și în alte zone din Dobrogea nu va ploua. Nu același lucru îl putem spune însă și despre Muntenia.
În această zonă, ANM anunță că miercuri, 23 august, vremea înregistrează deja o răcire. Astfel, temperaturile minime vor ajunge în curând până la 16 grade.
Iar dacă la mare nu plouă, iată că în Muntenia sunt așteptate precipitații, în special în zonele de deal, mai confirmă meteorologii.
„În Muntenia, vremea va fi caniculară mai ales în zonele de câmpie, până în jurul datei de 29 august, apoi se va răci treptat în toată regiunea. În acest context, regimul termic diurn mediat regional va porni de la 36 de grade și va ajunge la 30 de grade, iar cel nocturn se va situa între 20 și 16 grade.
Averse își vor face apariția pe arii restrânse, cu precădere după-amiaza, mai ales în zonele de deal”, arată prognoza meteo publicată de ANM. La munte de asemenea sunt așteptate ploi în a doua parte a săptămânii.