METEO. După o zi de sâmbătă destul de frumoasă, cu temperaturi care au urcat până la 24 de grade, vine un final de weekend în care vom avea minime care ajung până la 8 grade în Capitală, dar și ploi în majoritatea regiunilor.
Vremea va fi așadar instabilă, cu cer noros și șanse mari de a se înregistra descărcări electrice. Săptămâna care urmează va începe într-o manieră similară, cu mențiunea că se vor reduce ploile și se așteapta ca temperaturile să mai crească treptat.
Prognoza ANM arată că începând cu miercuri 15 mai sau joi 16 mai, am putea avea parte o încălzire mai accentuată. Așadar sunt șanse mari să experimentăm din nou de zile de vară, însă ulterior s-ar putea înregistra din nou o schimbare a vremii.
Ziua de duminică va aduce un nou val de precipitații, dimineața în nord-vest, apoi în centru, iar după-amiaza și seara în sudul României. Local, vor fi posibile ploi torențiale însoțite de descărcări electrice, iar cantitățile de apă vor depăși, pe alocuri, 20 – 25 l/mp.
Pe de altă parte, vremea va rămâne uscată în estul Moldovei și în unele zone din vest. Din cauza ploilor, temperaturile vor fi ceva mai scăzute în nord și centru. Totuși, mercurul va urca până la 20 – 22°C în Muntenia, Oltenia, Banat, Crișana și, local, în Moldova și Dobrogea.
Vremea va fi ușor instabilă, iar valorile termice vor fi comparabile cu cele din intervalul anterior. Cerul va deveni variabil în regiunile nordice, iar în restul țării va avea înnorări temporare. Vor fi averse pe alocuri în zona Carpaților Meridionali și în sud-vestul teritoriului; pe spații restrânse vor fi descărcări electrice și cantități de apă moderate.
În celelalte zone, ploi slabe, trecătoare vor fi posibile izolat. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în sudul Banatului și izolat și trecător în Moldova și pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 17 și 23 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 1 grad în depresiunile Carpaților Orientali și 12…13 grade în Dealurile de Vest. Dimineața și noaptea, izolat se va semnala ceață.