News

METEO. Revine valul fierbinte peste România de sâmbătă, 15 iunie. Prognoza ANM a fost modificată. Vreme neașteptată în weekend

METEO. Revine valul fierbinte peste România de sâmbătă 15 iunie. Prognoza ANM a fost modificată. Vreme neașteptată în weekend
Foto: Pixabay

METEO. După valul de ploi și de furtuni, sâmbătă, 15 iunie, valul fierbinte lovește din nou România. ANM a modificat prognoza meteo și arată temperaturi în creștere.

Vești de ultimă oră de la ANM chiar la început de weekend.  A fost modificată prognoza meteo pentru sâmbătă, 15 iunie. În unele zone se opresc ploile, iar temperaturile cresc, în timp ce în altele, vremea instabilă continuă.

Conform prognozei meteo modificate de cei de la ANM, vremea de sâmbătă, 15 iunie, va fi în general frumoasă. Se anunță însă o serie de ploi, dar de scurtă durată în zonele montane.

În rest, cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime la nivel național se vor încadra între 31 și 23 de grade, mai spun meteorologii.

Pe timp de noapte în schimb avem temperaturi ceva mai mici. Acestea se vor încadra între 19 și 8 grade, cel mai frig fiind în depresiunile din estul Transilvaniei. De cealaltă parte, mai cald va fi în zona litoralului.

METEO. Ce se întâmplă cu vremea de sâmbătă, 15 iunie. Prognoza ANM a fost modificată iar

„Valorile termice vor fi în creştere uşoarã faţã de intervalul precedent, astfel încât maximele se vor încadra între 23 şi 31 de grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri dupã-amiaza la munte, unde vor fi ploi slabe de scurtã duratã. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 8 şi 19 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei”, arată prognoza meteo ANM modificată.

Vremea în București, sâmbătă, 15 iunie, va fi de asemenea ceva mai caldă decât vineri. ANM anunță temperaturi maxime de până la 29 de grade. De asemenea, cerul va fi variabil.

Spre amiază, vântul va sufla slab până la moderat și vor exista înnorări, însă nu sunt așteptate ploi. Pe timp de noapte, temperaturile scad în Capitală până la 15-17 grade, au mai arătat meteorologii de la ANM.

Carmen Ciotic a lucrat mai bine de doi ani la VoceaBanilor.ro. Este pasionată de scris încă din copilărie și chiar dacă nu a terminat Jurnalismul, ci Facultatea de Sociologie adoră să fie redactor. citește mai mult
Articole recomandate