METEO. Dacă în urmă cu fix o săptămână, termometrele arătau peste 30 de grade în mare parte din regiuni, ei bine acum vremea s-a schimbat radical și meteorologii au emis cod galben de ninsori pentru 14 județe, începând cu ora 18.00.
Temperaturile au scăzut considerabile începând de miercuri, 17 aprilie, iar ploile au acoperit toată țara. În weekend, deși a fost destul de rece, părea că lucrurile se vor ameliora. Prognoza ANM arată în momentul de față o încălzire începând cu ziua de joi, dar rămâne de văzut dacă nu se vor modifica datele pe parcurs.
Până atunci, meteorologii au emis o avertizare Cod galben pentru ninsori semnificative, începând de luni, la ora 18:00, pentru zonele Carpaților Meridionali și Carpaților de Curbură, coform Agerpres.
Specialiștii de la ANM spun că până marţi, la ora 12:00, la altitudini de peste 1.500 de metri în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură vor predomina ninsorile, local însemnate cantitativ şi se va depune strat de zăpadă.
De asemenea, sunt 14 județe care se vor afla parţial sub Cod galben de ninsori sunt: Caraş – Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj şi Mehedinţi.
Așdar de la temperaturi mai mari cu peste zece grade decât cele normale, am ajuns la unele mult mai mici decât ar fi trebuit. Culturile vor fi puternic afectate de aceste variații, iar agricultorii se așteaptă deja la ce e mai rău. Ploile sunt necesare pentru pământul uscat, însă frigul dă totul peste cap.