METEO. Vremea de miercuri, 21 august se arată a fi instabilă în mai multe zone din țară. ANM a actualizat prognoza și anunță ce se întâmplă la nivel național.
Conform prognozei meteo ANM modificate, avem un val puternic de căldură în sud-vestul, sudul, dar și în în estul țării. Temperaturile se apropie din nou de 40 de grade.
Astfel, la nivel național, valorile termice minime se vor încadra între 29 și 38 de grade. Asta nu înseamnă că fenomenele extreme dispar și ele din peisaj.
Meteorologii de la ANM anunță că miercuri, 21 august, avem ploi la munte spre amiază. De asemenea, vântul va sufla puternic în sud-vestul țării, unde de asemenea sunt șanse ridicate de ploaie.
Temperaturile minime din timpul nopții se vor încadra între 9 și 24 de grade. Cel mai cald va fi în Dealurile de Vest, iar cel mai frig în zonele din depresiunile Carpaților Orientali.
„Valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în sud-vestul, sudul, estul și local în restul țării. Temperaturile maxime se vor situa între 29 și 38 de grade, iar cele minime între 9 și 24 de grade.
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, după orele amiezii, la munte, precum și în vestul și posibil în nordul teritoriului, unde pe arii restrânse vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări ziua în sud vest, dar de scurtă durată și în timpul ploilor”, arată prognoza meteo ANM modificată.
Vremea în București, miercuri, 21 august, va fi una extrem de caldă. ANM anunță temperaturi maxime de până la 37 de de grade, dar și un disconfort termic accentuat.
Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Pe timp de noapte, valorile termice minime se vor încadra între 19 și 21 de grade, au mai transmis meteorologii.