METEO. Am pășit deja în noul an, iar vremea pare că o ia razna din nou de marți, 2 ianuarie. ANM a actualizat prognoza meteo și ne spune ce ne așteaptă.
În ultimele zile din an am avut parte de temperaturi neașteptate. Termometrele au arătat chiar și peste 14 grade în anumite zone din țară, iar cerul a fost în mare parte însorit.
Iată însă că de marți, 2 ianuarie, lucrurile se vor schimba. ANM a publicat prognoza meteo pentru cea de a doua zi din an și se pare că vom avea parte de schimbări importante.
Astfel, în vestul și în centrul, dar și în nordul țării, cerul va fi în mare parte înnorat. Tot aici sunt așteptate și ploi slabe, marți, 2 ianuarie, arată ANM.
Pentru cei care încă se află la munte și aici se anunță o vreme destul de proastă. La altitudini mari vântul va sufla destul de puternic, iar precipitațiile își fac și ele apariția. Putem să vorbim atât de ploi, cât și despre ninsori.
În ceea ce privește temperaturile maxime de marți, 2 ianuarie, în ciuda fenomenelor extreme, avem totuși o vreme caldă. Astfel, termometrele vor arăta la nivel național între 5 și 14 grade.
De cealaltă parte, minimele din timpul nopții scad până la -3 grade în anumite zone și la 8 grade în altele. În zona litoralului va fi ceva mai cald.
„Cerul va fi temporar noros și cu precădere în vest, centru și nord izolat vor fi ploi slabe, iar la munte, la altitudini mari în nordul Carpaților Orientali precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări în zona montană, în special la altitudini mari în Carpații Orientali și Occidentali, iar la viteze mai mici și în nord-vest Dimineața, pe arii restrânse în zonele joase de relief din sud și est va fi ceață”, arată prognoza meteo ANM.
În București, vremea va fi destul de frumoasă, marți, 2 ianuarie. Meteorologii anunță temperaturi maxime de până la 9 grade și minime de 2-3 grade. Va fi ceață de dimineață, iar pe parcursul zilei cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat.