METEO. Am avut parte de temperaturi de primăvară atât în prima zi de Crăciun, cât și în cea de-a doua. Și chiar dacă de miercuri, valorile termice au mai scăzut puțin, vremea rămâne în continuare foarte caldă pentru această perioadă. Iar trendul se va menține și în următoarele zile.
Elena Mateescu, directorul ANM a dat detalii despre prognoza pentru perioada care urmează, într-o intervenție în direct la B1 TV. Aceasta a transmis că luna decembrie se află în top 5 cele mai calde din istorie și a dat asigurări că cel puțin până la 1 ianuarie, ne vom bucura de soare și temperaturi ridicate.
„Luna decembrie până la acest moment înregistrează o abatere termică pozitivă de 2,8 grade Celsius, fiind pe locul 5 ca fiind cea mai caldă lună decembrie din 1961 și până în prezent. Am înregistrat la 68 de stații meteorologice cele mai ridicate temperaturi maxime zilnice din întreg șirul de observații până în prezent și, într-adevăr, și la cele trei stații din București, respectiv Afumați, Băneasa, Filaret, au fost doborâte recordurile zilnice, pentru că ieri la toate cele trei stații am înregistrat 17 grade Celsius, iar la Calafat, 21 de grade”, a spus Elena Mateescu la B1 TV.
Aceasta a explicat că masa de aer cald va persista în România și că sunt șanse foarte mari că vremea caldă să se mețină până pe 8 ianuarie cel puțin. Vor mai exista intervale mai reci, dar în mare valorile termice vor fi cu mult peste cele normale.
„Anticipăm vremea caldă datorită masei de aer mai cald și care va caracteriza vremea din punctul de vedere al regimului de temperaturi chiar până la sfârșitul anului și chiar în noaptea trecerii dintre ani. Această săptămână, 25 decembrie – 1 ianuarie 2024, va fi caracterizată în general de temperaturi medii peste norme. Chiar și prima săptămână din noul an, respectiv 1 ianuarie – 8 ianuarie 2024, la acest moment, are același semnal din punctul de vedere al regimului de temperaturi.
Nu trebuie să excludem posibilitatea să mai avem intervale în care fenomenele de iarnă să fie specifice. E greu să anticipăm, la acest moment putem să spunem că cel puțin până în jurul datei de 8 ianuarie vremea va fi caldă”, a mai spus Elena Mateescu.