METEO. După trei zile cu temperaturi în creștere și vreme deosebit de caldă, va urma o nouă răcire, iar temperaturile vor fi cu 5-10 grade mai scăzute, în funcție de regiune. Ulterior valorile termice vor fi în urcare, însă șansele de ploi vor fi tot mai mari. Meteorologii de la ANM anunță așadar o perioadă capricioasă, cu treceri de la cald la rece, cel puțin în următoarele două săptămâni.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, prognoza meteo pe regiuni pentru următoarele două săptămâni, valabilă între 24 martie – 6 aprilie. Specialiștii spun că temperaturile vor fi peste normalul perioadei la începutul intervalului, însă vor urma scăderi treptate, mai ales după 27 martie. Precipitațiile vor fi frecvente în majoritatea regiunilor, cu cantități însemnate de apă în prima săptămână.
„Pe parcursul acestei săptămâni, vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată în mare parte din țară. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 12 şi 22 de grade, iar cele minime între 3 şi 11 grade. Cerul va avea înnorãri temporar accentuate în Banat, Crişana, Maramureş, vestul şi nordul Transilvaniei, precum şi în zonele montane, unde vor fi averse, pe alocuri însoţite de descãrcãri electrice şi izolat de cãderi de grindinã. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor fi cantitãţi de apã local de 10…15 l/mp şi izolat de peste 25…30 l/mp.
De la mijlocul săptămânii aria ploilor se va extinde în majoritatea zonelor din țară. Vântul va avea intensificãri în Banat, sudul Crişanei, în Carpaţii Meridionali şi în Munţii Banatului cu viteze de 50…70 km/h, iar la altitudini mari, în general de peste 1700 m, rafalele vor fi de 80…100 km/h. În restul teritoriului, vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri ziua în Moldova, sudul Transilvaniei şi nordul Dobrogei”, spun specialiștii de la Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
La nivel național, vremea va fi deosebit de caldă pentru ultima decadă a lunii martie. Pe parcursul zilei, cerul va fi variabil, temporar cu înnorări în vestul, nordul și centrul țării unde local vor fi averse și descărcări electrice. Seara și noaptea, vor fi înnorări și ploi pe arii relativ restrânse în majoritatea zonelor. Izolat cantitățile de apă vor depăși 10…15 l/mp și vor fi posibile căderi de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor situa între 16 și 26 de grade, iar cele minime între 3 și 12 grade. Dimineața și noaptea, izolat va fi ceață.
În București, vremea va fi deosebit de caldă pentru ultima decadă a lunii martie. Cerul va fi variabil, cu înnorări noaptea când trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade, iar minima va fi de 9…11 grade.