METEO. Revine canicula în forță de marți, 17 iunie. ANM anunță temperaturi extrem de ridicate în unele zone din țară, dar și ploi în altele.
Se pare că vara își intră cu adevărat în drepturi la mijlocul lunii iunie. Meteorologii de la ANM vin cu vesti bune, dar și cu vești ceva mai proaste în alte zone. Se pare că în unele zone e vară în toată regula, iar în altele fenomenele extreme revin din plin.
Conform prognozei meteo ANM actualizate, vremea de marți 17 iunie, va fi caldă în aproape toată țara. E așteptat un val dens de caniculă în sud-vestul țării.
Totodată, plouă la munte, dar și în alte zone din țară, în special spre amiază. Iar pe durata ploilor vântul va sufla ceva mai puternic, avertizează meteorologii.
În ceea ce privește temperaturile, maximele la nivel național vor atinge între 25 și 35 de grade. Pe timp de noapte pe de altă parte avem valori termice cuprinse între 19 și 9 grade.
„Vremea va fi cãlduroasã în cea mai mare parte a ţãrii, izolat canicularã în sud-vest. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate, averse şi descãrcãri electrice în zonele montane şi submontane şi izolat în restul teritoriului, cu o probabilitate mai mare în a doua parte a zilei.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25…27 de grade pe litoral şi 35 de grade în sudul Banatului şi vestul Olteniei, iar cele minime se vor încadra în general între 9 şi 19 grade”, arată prognoza meteo ANM actualizată.
Vremea în București, marți, 17 iunie, va fi extrem de caldă. ANM anunță temperaturi maxime de până la 32 de grade în Capitală pe parcursul zilei.
Vestea proastă este că spre amiază inclusiv seara sunt așteptate ploi slabe. De asemenea, temperaturile minime se vor încadra între 16-18 grade.