News

METEO. Căderi de grindă și ploi torențiale de joi, 15 august. Prognoza ANM, modificată de Sfânta Maria. Vremea o ia razna

METEO. Căderi de grindă și ploi torențiale de joi 15 august. Prognoza ANM modificată de Sfânta Maria. Vremea o ia razna

METEO. Se schimbă vremea de joi, 15 august. ANM a modificat prognoza de Sfânta Maria și se pare că dincolo de caniculă, avem parte și de un val de fenomene extreme.

Vești proaste pentru români în minivacanța de Sfânta Maria. Vremea de joi, 15 august, va fi una haotică. Avem caniculă, dar și fenomene extreme în mai multe zone din țară.

Conform prognozei meteo ANM modificate, vremea de joi, 15 august, va fi extrem de caldă în Banat, Crișana, Oltenia și local în Transilvania și Muntenia. Aici indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

În ceea ce privește temperaturile maxime la nivel național, acestea se vor încadra între 39 și 27 de grade. Ploile revin în forță însă spre amiază în nord-vestul, dar și în vestul și în centrul țării.

Aici, meteorologii anunță averse torențiale, descărcări electrice, dar și căderi de grindină. Totodată, vântul va sufla destul de tare pe durat ploilor.

Temperaturile minime din timpul nopții se vor încadra între 24 și 10 grade. ANM anunță că cel mai cald va fi în Dealurile de vest, iar cel mai frig în depresiunile Carpaților Orientali.

METEO. Vreme extrem de caldă, joi, 15 august. Prognoza ANM modificată

„Canicula și disconfortul termic accentuat vor persista în Banat, Crișana, Oltenia și local în Transilvania și Muntenia unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 27 de grade pe litoral și 38…39 de grade în Banat, sudul și sud-vestul Olteniei și în sud-vestul Munteniei.

Cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza în vest, nord-vest și centru unde pe arii restrânse vor fi averse și descărcări electrice. Izolat, cu precădere la munte, vor fi posibile cantități de apă mai însemnate și grindină.

Noaptea cerul va deveni mai mult senin. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări ziua în sudul Banatului, iar de scurtă durată și în timpul ploilor. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 10 grade în depresiunile Carpaților Orientali și în jurul a 24 de grade în Dealurile de Vest”, arată prognoza meteo ANM modificată.

Vremea în București de Sfânta Maria, joi, 15 august, va fi extrem de caldă. Indice temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste 80 de unități, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Temperatura maximă din Capitală atinge undeva pe la 37 de grade. Pe timp de noapte în schimb, valorile termice minime se vor încadra între 18 și 20 de grade.

Carmen Ciotic a lucrat mai bine de doi ani la VoceaBanilor.ro. Este pasionată de scris încă din copilărie și chiar dacă nu a terminat Jurnalismul, ci Facultatea de Sociologie adoră să fie redactor. citește mai mult
Articole recomandate