Botezul fastuos organizat de președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, eveniment unde au concertat Al Bano, Andra și Theo Rose, a devenit scena unei apariții surpriză din politica bucureșteană.
După ce Marcel Ciolacu a făcut furori cu Sorina Docuz și șalul ei de blană (detalii AICI),Daniel Băluță, primarul Sectorului 4 și una dintre figurile de prim-plan ale PSD, a atras toate privirile la intrarea în sala de evenimente, după ce a sosit însoțit nu de soția sa, ci de o tânără domnișoară.
Scena a fost imortalizată în montajul video realizat și difuzat de Antena 3 despre eveniment. Pe imagini, edilul Sectorului 4 părea vizibil stânjenit și rezervat, având o atitudine defensivă, ca și cum ar fi încercat să evite expunerea camerelor de filmat exact în momentul în care pășea în local alături de partenera sa necunoscută publicului larg.
Prezența edilului alături de o altă femeie confirmă informațiile tot mai insistente din culisele administrative. Mai multe surse convergente au dezvăluit pentru news18.ro că Daniel Băluță ar fi separat de soția sa de ceva timp. Deși în spațiul public și în cercurile apropiate ruptura este deja un fapt asumat neoficial, până la acest moment nu este clar dacă actele de divorț au fost semnate oficial la starea civilă sau la notar, ori dacă procedura este încă într-o fază incipientă.
Situația contrastează puternic cu informațiile oficiale menținute pe canalele Primăriei Sectorului 4. Pe portalul instituției, în biografia oficială, Daniel Băluță figurează în continuare ca fiind un bărbat căsătorit, statutul civil nefiind actualizat pentru a reflecta schimbările din viața privată.
Episodul marchează o cotitură totală față de linia de comunicare pe care Daniel Băluță și-a clădit imaginea publică de-a lungul anilor. În campaniile electorale trecute, primarul Sectorului 4 a mizat constant pe cartea familiei tradiționale, unite și discrete.
Acesta și-a promovat adesea mariajul cu Andreea Băluță drept o poveste clasică și solidă de dragoste, începută încă de pe băncile Facultății de Medicină Dentară, unde amândoi s-au format ca medici stomatologi.
Cei doi au împreună o fiică, iar aparițiile publice alături de soție și copil erau atent dozate în materialele de promovare politică tocmai pentru a proiecta imaginea unui familist convins, stabil și atașat de valorile de acasă.
Transformarea radicală din viața privată contrastează direct cu narativul de campanie cu care au fost obișnuiți alegătorii din Sectorul 4.
Identitatea domnișoarei alături de care s-a afișat Daniel Băluță a fost dezvăluită inițial de jurnalistul Mircea Marian pe publicația defapt.ro. Este vorba despre Iuliana Patricia Aldea, o tânără în vârstă de 27 de ani.
Dincolo de prezența la evenimentul privat al liderilor social-democrați, ascensiunea profesională a tinerei ridică semne de întrebare. În anul 2025, beneficiind de susținere politică din sfera de influență a primarului Sectorului 4, Patricia Aldea a fost numită președintă a Consiliului de Administrație al Companiei Municipale Iluminat Public, societate strategică aflată în subordinea directă a Primăriei Municipiului București.
Datele din parcursul său profesional, evidențiate anterior și de jurnalul.ro, arată o experiență restrânsă pentru o poziție de conducere într-o entitate cheie a Capitalei:
Născută în 1998, Aldea a obținut în anul 2020 o diplomă de licență în științe juridice și administrative la o universitate privată (Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”).
În perioada 2018–2024, a activat în mediul privat la societatea LORD INTERNATIONAL TRADING SRL, unde s-a ocupat de redactarea, verificarea și negocierea unor contracte și acte interne.
În intervalul 2023–2024, aceasta a lucrat în paralel la NORIZ AUTO SRL, firmă unde a avut atribuții operaționale legate de optimizarea traseelor de transport auto, monitorizarea livrărilor și relația cu furnizorii.
Deși se declară formal fără apartenență la vreun partid, din biografia profesională a Patriciei Aldea lipsesc reperele solide de management public sau expertiză energetică ce ar fi recomandat-o la 27 de ani pentru fotoliul de președinte al CA-ului de la Iluminat Public. Apariția la brațul primarului Daniel Băluță la botezul din Timiș aduce însă o lumină complet nouă asupra sprijinului din spatele acestei numiri.
News18.ro l-a contactat pe Daniel Băluță pentru a-i cere un punct de vedere, dar până la redactarea acestui articol, primarul Sectorului 4 nu a oferit nicio reacție.