Guvernul pregătește o modificare importantă în modul de calcul al indemnizațiilor pentru concediul medical, vizând în special reduceri semnificative pentru perioadele scurte de incapacitate temporară de muncă.
Potrivit proiectului legislativ ce urmează să intre în vigoare de la 1 august 2025, plata pentru concediile medicale cu durata de până la o săptămână va scădea de la 75% la doar 55% din baza de calcul, respectiv veniturile brute lunare pe care se aplică contribuția de asigurat.
Pentru concediile medicale care se întind între 8 și 14 zile, indemnizația va fi recalibrată la 65%, în timp ce pentru perioadele mai lungi, de peste 15 zile, rămâne menținut procentul actual de 75%.
Această măsură face parte dintr-un pachet mai amplu de ajustări bugetare și vine în contextul în care autoritățile au semnalat recent o creștere semnificativă a numărului de concedii medicale acordate, ceea ce a dus la demararea unor controale mai stricte.
Pentru persoanele afectate de boli cardiovasculare, indemnizația brută va fi calculată la 75% din baza stabilită, în timp ce pentru afecțiunile grave – cum ar fi tuberculoza, SIDA, diverse tipuri de cancer, bolile infectocontagioase din categoria A sau urgențele medico-chirurgicale – cuantumul va rămâne la 100%, fără modificări.
Modificările nu se aplică retroactiv concediilor medicale aflate în desfășurare la momentul intrării în vigoare a noilor reguli.
Noua schemă de calcul, în funcție de durată
Astfel, în funcție de durata concediului medical, indemnizația va fi acordată astfel:
Acest sistem diferențiat urmărește să eficientizeze cheltuielile publice legate de concediile medicale și să descurajeze abuzurile privind acordarea acestora.