Deși PRO TV nu a anunțat nimic oficial până acum, se pare că șefii postului pregătesc o mega surpriză pentru public. Ultimul sezon Survivor România a fost destul de dezamăgitor din punct de vedere al audiențelor, fiind întrecut permanent de Chefi la Cuțite sau America Express.
De data aceasta producătorii nu mai vor să dea greș și mizează pe vedete care au adus multă popularitate reality show-ului în edițiile trecute. Jurnaliștii de la fanatik.ro au aflat că pe 1 ianuarie 2024, concurenții Survivor All Stars vor pleca spre Republica Dominicană.
Deja s-au aflat o serie de nume care se află pe liste și trebuie spus că nimeni nu s-ar fi așteptat ca Jador sau Culiță Sterp să mai accepte încă o dată provocarea Survivor România. Ei bine, cei de la Fanatik.ro spun că cei doi artiști ar fi semnat deja cu PRO TV.
Informația este cu atât mai surprinzătoare cu cât Jador anunța în urmă cu câteva luni că se retrage din muzică pentru că are grave probleme de sănătate. S-a speculat chiar că ar avea cancer de colon. Ori pentru a putea supraviețui în junglă, în condiții atât de crunte trebuie să fii într-o formă maximă.
Pe lista Faimoșilor se regăsesc așadar nume ca Jador, Culiță Sterp, Andreea Tonciu, Zannidache, Cătălin Moroșanu, Simona Hapciuc, Iancu Sterp, Mihai și Cătălin Zmărăndescu, Alex Delea și Elena Ionescu. Acestea sunt o parte din vedetele care vor participa la Survivor All Stars.
Rămâne de văzut dacă Elena Marin sau Elena Chiriac, două dintre concurentele care au generat cele mai mari conflicte în show se vor alătura acestei ediții.
Momentan nu a fost publicat niciun nume din partea Războinicilor, dar sunt mari șanse să-i revedem pe Ionuț Popa sau Alexandru Nedelcu din penultima ediție, dar și pe Roxana Ghiță sau Ștefania Ștefan, cea care a reușit cele mai mari punctaje din istoria Survivor.
Deocamdată aceste informații s-au scurs doar pe surse, cei de la PRO TV dorind să țină secrete negocierile în momentul de față.