În anul 2025, bucureștenii vor trebui să plătească impozite și taxe locale mai mari cu 10,40%, ca urmare a indexării acestora în funcție de rata inflației, conform unui proiect ce va fi dezbătut în cadrul ședinței Consiliului General al Capitalei din această vineri.
Acest procent reflectă rata inflației pentru anul 2023, conform datelor Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Proiectul prevede și câteva măsuri menite să sprijine persoanele care aleg să investească în mijloace de transport mai ecologice. Astfel, impozitul pentru autoturismele hibride va fi redus cu 95%, o stimulare a utilizării tehnologiilor mai prietenoase cu mediul.
În plus, locuitorii Capitalei care aleg să plătească anticipat impozitul pe clădiri, terenuri sau mijloace de transport până la data de 31 martie vor beneficia de o bonificație de 10%.
Această modificare vine în contextul reglementărilor prevăzute de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care stipulează că impozitele și taxele locale trebuie indexate anual, până la data de 30 aprilie, în funcție de rata inflației din anul precedent. În 2024, taxele locale au fost majorate cu 13,8%, iar în 2023 au crescut cu 5,1%.
Decizia de majorare a taxelor și impozitelor locale vine imediat după ce, luni, Nicușor Dan, primarul general al Capitalei și-a anunțat, luni seara, intenția de a candida la alegerile prezidențiale.
„Pe scurt, eu cred că Bucureștiul o va duce mai bine cu mine, președinte, decât cu mine primar”, spune Nicușor Dan.
„Argumentele contra sunt în mare măsură emoționale. Adică, evident că te atașezi de lucrurile pe care le începi și vrei să le duci la bun sfârșit”, spune, la Europa FM, Nicușor Dan, întrebat care au fost argumentele contra unei candidaturi la alegerile prezidențiale.