Vor adera România și Bulgaria la spațiul Schengen la finalul acestui an sau măcar la începutul lui 2024? Un obiectiv important pentru autoritățile ambelor țări, dar care pare foarte greu de atins. Austria își menține poziția negativă și aduce permanant în discuție problema migrației, deși mulți specialiști spun că la bază ar fi de fapt relațiile cu Rusia.
Germania, prin cancelarul Olaf Sholz și-a arătat sprijinul pentru ambele țări și a încercat permanent să pună presiune pe austrieci pentru a ceda și a accepta România și Bulgaria în Schengen. Însă, din păcate nemții nu au reușit să încline balanța. Un motiv poate fi și starea de nemulțumire din interiorul statului.
Un articol din The Economis arată situația actuală a Germaniei, care nu ar mai excela în cifre, așa cum se întâmpla în trecut. Asta i-a slăbit puterea și a făcut-o vulnerabilă în fața Chinei, de care ar fi dependentă din punct de vedere al relațiilor economice.
Rata şomajului este în jur de 3%, ţara are mai multe resurse şi este mult mai deschisă. Dar germanii se plâng din ce în ce mai mult că ţara lor nu mai merge cum ar trebui. Patru din cinci germani spun că ţara lor nu mai este un loc corect. Trenurile merg cu întârzieri foarte mari, iar ministrul de Externe german, Annalena Baerbock, a fost nevoită să îşi anuleze călătoria în Australia după ce avionul guvernamental s-a defectat pentru a doua oară în această vară.
Obsesia cu prudenţa fiscală a nemţilor a dus la puţine investiţii publice. Spre exemplu, rata de investiţie în tehnologie informaţiei, ca procent din PIB, este la mai puţin de jumătate faţă de SUA sau Franţa. Obţinerea unei licenţe pentru deschiderea unui business durează 120 de zile, dublu faţă de media din OCDE. Iar manufactura nu mai produce bani pentru Germania ca înainte, din cauza mişcărilor geopolitice.
Nici la tranziţie energetică nu stau bine germanii. Sectorul industrial nemţesc foloseşte de două ori mai multă energie decât următoarea ţară din Europa, iar amprenta de carbon este mai mare decât în Franţa sau Italia. Gazul rusesc nu mai este o opţiune, iar ţara s-a îndepărtat de energia nucleară. Lipsa investiţiilor împiedică tranziţia spre energie regenerabilă ieftină, scrie The Economist.