News

Final de drum pentru Sorana Cîrstea! Veste cruntă pentru sportivă. Nu se mai poate ridica

Final de drum pentru Sorana Cîrstea Veste cruntă pentru sportivă. Nu se mai poate ridica

Sorana Cîrstea se află în luna februarie 2024 pe locul 22 WTA și după performanța foarte bună de la Dubai avea chiar șanse la top 10. Atunci a fost învinsă de italianca Jasmine Paolini, care a urcat până pe locul 7 în clasament. Din păcate, pentru sportiva din Târgoviște a urmat apoi o perioadă de declini cu mici oaze de lumină.

Ajunsă la 34 de ani, Sorana Cîrstea nu se gândește la retragere și încă mai visează la câștigarea unui turneu de grand slam. Cea mai mare dorință a ei ar fi să ridice cupa victoriei la Wimbledon, dar la cum arată lucrurile pentru ea, acest lucru pare imposibil.

Sorana Cîrstea traversează o perioadă foarte proastă și luni, 24 iunie a bifat cel de-al cinci-lea turneu în care pierde din primul tur. Românca a fost învinsă ușor de o sportivă care a jucat și calificări. Pur și simplu a devenit de nerecunoscut și trebuie precizat că îi lipsește în prezent și un antrenor care să o ghideze.

Declin major pentru tenisul românesc

Anhelina Kalinina (44 WTA) din Ucraina i-a dat o lecție de tenis Soranei  în turneul WTA 500 pe iarbă de la Eastbourne. Pentru cele două urmează Wimbledon iar românca deja a pornit spre Londra, mai ales că a terminat încă o competiție mult mai devreme decât se aștepta.

Sorana Cîrstea a pierdut în două seturi, scor 3-6, 2-6, deși era favorită în meci și cu siguranță va mai pica în clasamentul WTA. Sunt șanse ca ea să nu mai fie nici cap de serie din cauza rezultatelor modeste din ultima perioadă.

În top 100 se mai află Ana Bogdan, locul 50 WTA, care și ea are un sezon prost pe iarbă și Jaqueline Cristian, locul 62, care părea să fi revenit la forma de dinainte de accidentare.

Irina Begu ocupă locul 127 WTA, după ce absentat din circuit mai bine de șapte luni din cauza unei accidentări, iar Anca Todoni locul 141. Tânăra în vârstă de 19 ani este marea speranță a tenisului românesc și va juca și ea în calificări la Wimbledon.

Anca Andrei este o jurnalistă cu multă experiență și a lucrat la cele mai mari publicații din România, mai întâi ca redactor, iar ulterior a devenit redactor șef.Și-a început cariera în ... citește mai mult
Articole recomandate