News

Adio Simona Halep! Veste bună despre Jaqueline Cristian. Pe ce loc a ajuns în clasamentul WTA și ce urmează pentru sportivă

Adio Simona Halep Veste bună despre Jaqueline Cristian. Pe ce loc a ajuns în clasamentul WTA și ce urmează pentru sportivă

Simona Halep nu se află momentan nici măcar în primele 1000 de jucătoare ale lumii, iar șansele să primească un wild card pentru Roland Garros sunt minime. Sursele News18.ro ne-au dezvăluit că se face totuși mult lobby pentru ca jucătoarea de tenis din România să poate fi prezentă direct pe tabloul principal.

Până atunci, Halep va merge la Paris, la un turneu WTA 125, unde speră să adune cât mai multe meciuri în picioare. Acolo și-au anunțat prezența și Jaqueline Cristian și Ana Bogdan, cele două încercând să obțină și calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris.

Jaqueline Cristian a avut un parcurs bun la Madrid, ajunând până în turul 3. Punctele acumulate au ajutat-o să urce până pe poziția 68 WTA, iar visul ei olimpic pare tot mai aproape. La Roma, ea va evolua mai întâi în calificări, unde este favorită 1. Turneul începe chiar pe 6 mai, iar românca are de trecut de două jucătoare pentru a ajunge pe tabloul principal.

Speranțe mari în Jaqueline Cristian

Italienii nu au dorit să-i ofere o invitație Simonei Halep, iar șansele ei de a merge la Jocurile Olimpice încep să scadă simțitor. Aceasta nu are nici clasament și nici prezențe în Billie Jean Cup, așa cum prevede regulamentul.

În schimba Jaqueline Cristian și Ana Bogdan au dus România în finala renumitului turneu între țări și sunt în prezent extrem de apreciate de fani și respectate pentru modul în care au luptat pentru țară.

Și Cristian Tudor Popescu a lăudat-o mult pe Jaqueline Cristian, care are doar 25 de ani și multe șanse să ajungă cât mai sus în top, fiind una dintre cele mai talentate jucătoare din România în momentul de față.

Anca Andrei este o jurnalistă cu multă experiență și a lucrat la cele mai mari publicații din România, mai întâi ca redactor, iar ulterior a devenit redactor șef.Și-a început cariera în ... citește mai mult
Articole recomandate