News

Final de drum pentru Sorana Cîrstea! Sportiva a anunțat ce va face după ce se retrage din tenis. Decizia care a luat pe toată lumea prin surprindere

Final de drum pentru Sorana Cîrstea Sportiva a anunțat ce va face după ce se retrage din tenis. Decizia care a luat pe toată lumea prin surprindere
Sorana Cîrstea
29 mart. / 18:00

Pe 7 aprilie, Sorana Cîrstea va împlini 34 de ani, dar este în cea mai bună formă din ultimii 15 ani. Sportiva a ajuns în acest an până pe locul 22 WTA și dacă ar fi câștigat turneul de la Dubai avea mari șanse chiar să prindă top 15. Din păcate, emoțiile au fost prea puternice și Jasmine Paolini a reușit să o învingă atunci.

Au urmat turneele din SUA, de la Indian Wells și Miami, unde Sorana nu a mai reușit performanțele de anul trecut, sferturi și respectiv semifinale. Cu toate acestea, tenismena originară din Târgoviște s-a arătat mulțumită de parcursul ei pe tărâm american, unde a ajuns până în optimi la Miami.

Sorana Cîrstea a oferit un interviu pentru presa bulgară și a vorbit și despre retragerea ei din tenis. Momentan nu a ales momentul în care va renunța la carieră, dar știe deja ce va face atunci când nu va mai fi prezentă lună de lună la turneele de tenis.

Ce va face Sorana Cîrstea după retragerea din tenis

„Am găsit un echilibru între tenis și viața personală și sunt fericită că pot să mă bucur de ambele. După încheierea carierei mele în tenis, intenționez să mă concentrez pe viața de familie”, a spus aceasta.

Sorana Cîrstea a coborât pe locul 28 WTA, iar obiectivul ei suprem a fost dintotdeauna să pătrundă în top 10. Acest vis părea destul de aproape la Dubai, dar rezultatele contradictorii pe care le-a tot avut de-a lungul timpului i-au oprit ascensiunea pe care ar fi meritat-o, ținând cont de talentul ei.

Cu siguranță Sorana va continua să joace în acest an, apoi probabil se va concentra mai mult pe relație pe care o are cu Ion Alexandru Țiriac, fiul miliardarului Ion Țiriac. Cei doi trăiesc o poveste de dragoste de aproximativ trei ani și cu toate că inițial au ales să țină totul secret, în ultima vreme s-au tot afișat împreună, semn că lucrurile au evoluat și ami mult între ei.

Anca Andrei este o jurnalistă cu multă experiență și a lucrat la cele mai mari publicații din România, mai întâi ca redactor, iar ulterior a devenit redactor șef.Și-a început cariera în ... citește mai mult
Articole recomandate