ENGIE preia clienții ENEL România? Este anunțul momentului în Europa, iar clienții trebuie să știe despre noul acord semnat. Cum vor fi afectați?
ENGIE dă marea lovitură, iar mulți se tem ca nu cumva acest lucru să eclipseze total ENEL. Adevărul este însă că momentan nu se cunosc efectele care vor urma.
Cert este că a fost încheiat un acord între ENGIE, grup francez și Belgia. Acordul prevede extinderea a două reactoare nucleare, Doel 4 și Tihange 3, potrivit ministrului energiei din țară.
„Acordul cu Engie a fost finalizat. Am extins cele două centrale nucleare care ar putea fi extinse”, a declarat duminică seara ministrul belgian al energiei Tinne Van der Straeten, pe platforma de socializare X.
Totodată, oficialul a mai precizat care sunt următorii pași. Momentan, textele trebuie aprobate de între guvernul, dar și de către curtea administrativă supremă a Belgiei înainte de a fi trimise spre aprobare parlamentului și Uniunii Europene.
În același timp, Van der Straeten a declarat într-un interviu acordat pentru postul belgian VRT că speră să finalizeze procesul legislativ belgian înainte de alegerile din iunie.
Ce altceva trebuie știut despre acest acord? În primul rând, Tihange este un reactor de 1.038 megawați (MW) în estul Belgiei. De cealaltă parte, Doel este un reactor de 1.039 MW lângă orașul-port Anvers. Reactoarele, care au intrat în funcțiune în 1985, reprezintă 35% din capacitatea de energie nucleară a țării.
Reuters i-a contactat pe cei de la ENGIE pentru un punct de vedere, dar până acum nimic nu s-a aflat. Oricum ar fi, acest acord nu pare momentan că va avea un impact asupra clienților din România.