News

După vestea cruntă despre Simona Halep, Sorana Cîrstea vine și ea cu un anunț neașteptat. Decizia luată de sportivă chiar înainte să înceapă US Open

După vestea cruntă despre Simona Halep Sorana Cîrstea vine și ea cu un anunț neașteptat. Decizia luată de sportivă chiar înainte să înceapă US Open

Simona Halep a sperat până în ultimul moment că va putea participa la US Open. S-a înscris pe lista de start, s-a filmat antrenându-se din greu, dar din păcate judecătorii de la Sports Resolutions nu au venit cu un verdict nici până acum. Așa că americanii i-au dat vestea cruntă și anume aceea că este descalificată din turneu.

Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial și prima rachetă a României, trăiește una dintre cele mai frumoase perioade din cariera ei în schimb. Deși nu a mai reușit performanțe notabile în ultima perioadă, punctele obținute au ajutat-o să fie cap de serie la US Open, ceea ce nu s-a mai întâmplat de foarte mulți ani.

Sorana Cîrstea a postat mai multe filmulețe de la antrenamentele sale de la US Open și este decisă ca de data aceasta să dea totul pe teren și să se bucure de joc. O altă surpriză plăcută pentru ea a fost tragerea la sorți de la turneul american.

După ce a fost urmărită de ghinion la acest capitol, mai tot timpul acum are în sfârșit o adversară accesibilă în primul tur. Ea o va înfrunta pe americanca Kayla Day (23 ani, 91 WTA) și este favorită clară în acest meci.

Ce adversare vor avea celelalte românce la US Open

Adversara Irinei Begu (32 ani, 40 WTA) va fi germanca Tamara Korpatsch (28 ani, 77 WTA), pe care românca a învins-o în singura lor confruntare, anul trecut, la Lausanne, cu 6-4, 6-2, în primul tur.

Ana Bogdan (30 ani, 59 WTA) va avea un meci dificil, contra americancei Sofia Kenin (24 ani, 93 WTA), fostă campioană de Mare Şlem. Cele două sunt la egalitate în meciurile directe, 1-1.

Patricia Ţig (29 ani, 705 WTA), care beneficiază de clasament protejat, va primi replica jucătoarei canadiene Rebecca Marino (32 ani, 101 WTA).

Gabriela Ruse este și ea la un pas de calificare pe tabloul principal. Mai trebuie să câștige doar un meci pentru a putea juca în primul tur la US Open.

Din păcate, Jaqueline Cristian a fost învinsă chiar din primul tur al calificărilor și a părăsit deja competiție, un rezultat slab pentru ea, la care puțini se așteptau, mai ales că era într-o revenire de formă.

Anca Andrei este o jurnalistă cu multă experiență și a lucrat la cele mai mari publicații din România, mai întâi ca redactor, iar ulterior a devenit redactor șef.Și-a început cariera în ... citește mai mult
Articole recomandate