News

Dramă imensă pentru Sorana Cîrstea imediat după turneul foarte bun de la Dubai! Este cea mai tristă veste posibilă

Dramă imensă pentru Sorana Cîrstea imediat după turneul foarte bun de la Dubai Este cea mai tristă veste posibilă

La aproape 34 de ani, Sorana Cîrstea joacă mai bine ca niciodată și își încântă fanii cu prestațiile ei din ultima perioadă. Aceasta a dovedit din plin la turneul WTA 1000 de la Dubai, unde a ajuns până în semifinale, că este una dintre cele mai complete și talentate jucătoare din circuit.

La 19 ani, Sorana era considerată de specialiști drept o mare speranță a tenisului mondial. Atunci ajunsese până pe locul 21 mondial, după o calificare neașteptată în sferturile de finală de la Roland Garros. Ulterior, rezultatele ei nu s-au mai ridicat la nivelul așteptărilor, în special din cauza mentalului care i-a jucat de multe ori feste pe teren.

Nervii întinși la maxim au făcut-o de multe ori să piardă meciuri pe care le-ar fi putut domina ușor. Probabil și faptul că a fost permanent eclipsată de Simona Halep a constat în starea ei de la nivel psihologic. Cert este că acum și-a dovedit clasa.

Din păcate, în turneul de la Dubai a pierdut în semifinale în fața italiencei Jasmine Paolini, deși a avut multe șanse de a duce meciul în setul decisivil. Sorana Cîrstea și-a revenit greu după această înfrângere, mai ales că avea șanse reale la trofeu. Mai mult decât atât, ea și-ar fi depășit cel mai bun loc ocupat vreodată în clasamentul WTA.

Dramă imensă pentru Sorana Cîrstea

Sportiva din Târgoviște ar fi urcat până pe locul 15 mondial, iar visul ei de a intra în top 10 ar fi fost mult mai aproape. Doar că după acest turneu, unde a acumulat multe puncte, a rămas tot pe locul 22 și era pe punctul să coboare pe 23 dacă cealaltă finalistă surpriză, Ana Kalinskaia ar fi câștigat trofeul.

Jasmine Paolini a fost cea care s-a impus în cele din urmă și a ajuns de pe poziția 26 până pe 14, bifând cea mai bună performanță din carieră. Penrru Sorana a fost o adevărată dramă și asta pentru că a fost extrem de aproape de o mare reușită.

Pentru ea urmează acum turneele din SUA, unde are de apărat multe puncte. Anul trecut a ajuns până în sferturi, respectiv semifinale la cele două competiții WTA 1000, reușind să învingă jucătoare foarte bine cotate.

Anca Andrei este o jurnalistă cu multă experiență și a lucrat la cele mai mari publicații din România, mai întâi ca redactor, iar ulterior a devenit redactor șef.Și-a început cariera în ... citește mai mult
Articole recomandate