News

Dramă cumplită pentru Jaqueline Cristian! Ce s-a întâmplat cu ea imediat după ce a pierdut meciul din Billie Jean Cup. Nimeni nu a știut

Dramă cumplită pentru Jaqueline Cristian Ce s-a întâmplat cu ea imediat după ce a pierdut meciul din Billie Jean Cup. Nimeni nu a știut

Jaqueline Cristian ar fi putut aduce calificarea României în sferturile de finală ale Billie Jean Cup. După victoria categorică a Anei Bogdan, sportiva pornea ca favorită în meciul contra japonezei Ena Shibahara, care era cunoscută mai degrabă ca o jucătoare bună de dublu. De altfel aceasta abia în acest an a început să emită pretenții și la simplu.

Jaqueline Cristian a fost de nerecunoscut și a comis multe erori nepermise la un asemenea nivel. A pierdut cu 2-0 la seturi și chiar dacă scorul a fost strâns, pe teren s-a văzut clar că japoneza aflată pe locul 135 WTA a dominat-o la toate capitolele. Dezamăgirea a fost enormă în contextul în care țara noastră beneficia și de retragerea din echipa niponă a celebrei Naomi Osaka accidentată.

Jaqueline Cristian trăiește o adevărată dramă în aceste momente, mai ales că pe rețelele de socializare fanii o arată pe ea ca fiind responsabilă de pierderea calificării. România a pierdut și la dublu totuși. Monica Niculescu și Gabi Ruse ar fi putut juca mai bine, dar și ele au comis greșeli în lanț și nu au reușit să se mobilizeze deloc.

„Evident că sunt dezamăgită de prestația mea. Am simțit că nu m-am putut bucura de meci. Nu am putut lupta așa cum sunt obișnuită să o fac. Și ea a jucat destul de bine. A servit bine, și-a făcut treaba. Am ratat mult prea mult și nu am fost în cea mai bună formă. Să spunem că am simțit un pic de presiune și nu am putut gestiona așa cum am vrut.

Am încercat să fiu mai agresivă în setul al doilea, dar în același timp solidă, să stau, să construiesc mai mult punctul, să lungesc, pentru că ei îi plăceau punctele scurte, dar pe suprafața asta chiar nu era ușor și nu e ușor să stai să joci puncte lungi.

A fost strâns meciul, dar și pentru că eu am jucat cred că un 40%, adică realist vorbind, pe acolo am fost, din păcate. E fix chestia asta că îți dorești foarte mult. Am avut 1-0, totul era bine, Ana jucase incredibil, era o atmosferă bună în aer, ne simțeam favorite.

Eu mă simțeam favorită în meciul cu ea și a fost o greșeală din partea mea, pentru că am destulă experiență ca să știu că lucrurile astea se pot întoarce imediat. Și ea a intrat foarte motivată și chiar a jucat foarte bine pe serviciul ei. Eu am greșit mingile acelea pe care nu trebuia să le greșesc”, au fost cuvintele lui Jaqueline Cristian după înfrângerea din Billie Jean King Cup.

Horia Tecău, dezamăgit și el de prestația lui Jaqueline Cristian

Și Horia Tecău a fost extrem de afectat de pierderea calificării, mai ales că România era favorită și pe hârtie. Jucătoarele Japoniei aveau un clasament modest și doar dublul ar fi trebuit să pună probleme. Tocmai de aceea, căpitanul nejucător al echipei de Billie Jean Cup a arătat și el tot spre Jaqueline, de la care avea așteptări mult mai mari. Probabil în viitor și Anca Todoni va primi o șansă.

Deocamdată cea mai tânără echipă din lotul României a fost rezervă. Aceasta tocmai câștigase un turneu WTA 125 și ar fi putut face o figură frumoasă și contra Japoniei. Dar s-a ales experiența.

„A fost greu. Un moment dificil. Sunt mândru de echipa mea și de spiritul de luptă pe care l-am arătat. Am început cu 1-0. Shibahara a jucat foarte bine la simplu, însă cred că am fi putut face mai mult în acel meci pentru a o ajuta pe Jaqueline să aibă un joc mai constant. Știm cu toții cât de mare este presiunea într-o competiție de acest tip. Nu e ușor să îți faci cel mai bun tenis în astfel de condiții. Am luptat din răsputeri.

La 1-1, am crezut din nou că avem șanse. Scorul poate părea mai dur decât a fost meciul, în special în primul set. Am avut primele două șanse de break și, știți cum e, lucrurile s-ar fi putut schimba dacă le-am fi câștigat.
Totuși, am continuat să luptăm până la final. Am căutat soluții, dar echipa japoneză a jucat mai bine în anumite momente. Noi am încercat tot ce am putut, iar unele lovituri au trecut pe lângă cu câțiva milimetri, dar așa este tenisul. Simt că am dat tot ce am avut mai bun și am căutat soluții până în ultima clipă. Desigur, suntem un pic dezamăgiți că nu am câștigat, dar ne concentrăm pe lucrurile pozitive”, a explicat Horia Tecău.

Anca Andrei este o jurnalistă cu multă experiență și a lucrat la cele mai mari publicații din România, mai întâi ca redactor, iar ulterior a devenit redactor șef.Și-a început cariera în ... citește mai mult
Articole recomandate