România a aderat doar parțial la spațiul Schengen momentan, doar pe zona aeriană. Asta înseamnă că nu mai trebuie să trecem pe la control pașapoarte, în schimb pe zona terestră trebuie să ne supunem rigorilor legii. Ei bine, de acum nu doar cetățenii români vor fi în această situați, ci absolut toată lumea.
Germania tocmai a anunțat că va reintroduce controlul paşapoartelor la toate frontierele terestre, chiar dacă face parte din spațiul Schengen. Acest lucru vine ca urmare a amenințărilor teroriste care s-au înmulțit în ultima perioadă.
Recent și faimoasa cântăreață Taylor Swift a fost nevită să-și anuleze trei concerte în Viena, după ce autoritățile au aflat că Statul Islamic plănuia un atac în cadrul acestor evenimente.
Guvernul german a anunţat oficial că măsura intră în vigoare de la 16 septembrie, cu scopul de a reduce imigraţia clandestină şi a spori securitatea internă, transmit AFP şi Reuters, conform Agerpres.
Vor fi introduse pentru o perioadă de 6 luni controale la frontierele cu Franţa, Luxemburg, Olanda, Belgia şi Danemarca, a detaliat un comunicat al Ministerului de Interne. Controalele li se vor adăuga celor deja în vigoare la graniţele cu Polonia, Cehia, Austria şi Elveţia.
În comunicatul de luni, guvernul federal german declară că întărirea controalelor este necesară pentru protecţia securităţii interne împotriva ameninţărilor actuale ale terorismului islamist şi criminalităţii transfrontaliere, la două săptămâni după atentatul de la Solingen revendicat de gruparea Statul Islamic.
Germania a informat deja Comisia Europeană despre această măsură.
„Reintroducerea controlului la frontierele interne trebuie să fie aplicată ca măsură aplicată în ultimă instanță, în situații excepționale, și trebuie să respecte principiul proporționalității. Durata unei astfel de reintroduceri temporare a controlului la frontierele interne este limitată în timp, în funcție de temeiul juridic invocat de statul membru care introduce o astfel de verificare la granițe.
Reintroducerea controlului la frontieră este o prerogativă a statelor membre. Comisia Europeană poate emite un aviz cu privire la necesitatea măsurii și la proporționalitatea acesteia, dar nu poate exercita un drept de veto asupra deciziei unui stat membru de a reintroduce controlul la frontieră”, prevăd reglementările Comisiei Europene, conform euronews.ro.