Karma pare că se răzbună pe cei de la PRO TV. Reality show-ul Survivor România a ajuns un fenomen datorită celor de la Kanal D, care mai întâi au venit cu emisiunea Exatlon pe post. S-a bucurat de foarte mare succes, dar nu se știe exact de ce după câteva ediții au ales să difuzeze Survivor, care de altfel era foarte asemănătoare cu Exatlon, dar puțin mai dură.
Ei bine, din 2022 șefii PRO TV au reușit să cumpere drepturile pentru Survivor, deși cei de la Kanal D deja anunțaseră că pregătesc un nou sezon. Mișcarea a fost una neașteptată, dar turcii nu au avut ce să facă pentru că cei din PRO făceau parte dintr-un grup mai mare de televiziuni, la nivel internațional și au impus celor de la Acun Medya să le dea drepturile de difuzare și pentru România.
Sezonul 3 a fost un mare succes pentru PRO TV, dar cel cu numărul 4 și-a pierdut mult din farmec. Din acest motiv, sezonul 5 a fost All Stars și din nou entuziasmul și audiențele au fost foarte mare.
Pentru că vedetele cereau mulți bani pentru a participa la Survivor și se lăsau convinse greu, producătorii au venit cu o nouă idee, considerând că brand-ul PRO este atât de puternic încât asigură succesul oricărei producții. Așa că au renunțat la numele de echipe Faimoși și Războinici și au adus printre concurenți foarte mulți necunoscuți.
Printre cei care au luat startul au apărut și personaje mai cunoscute, dar mai degrabă pe TikTok sau datorită prezenței în alte emisiuni, de tip matrimonial. O mișcare nu foarte inspirată pentru că publicul dependent de online nu se uită atât de mult la televizor, iar cel axat pe emisiuni de tip matrimonial preferă acel tip de producții.
În plus faptul că au schimbat numele echipelor ba în Titani, Leoparzi, Zeițe și altele a creat confuzie și a obosit fanii, nemaiștiind nici măcar pe cine să susțină.
Ei bine, noul sezon Survivor România este un eșec, dacă ne uităm la audiențe. Din acest motiv, șefii au ales să mute emisiunea de la 23.30 și să difuzeze filme în prime time. Același lucru s-a întâmplat și cu alte emisiuni în trecut, una de la care se aștepta enorm fiind Sunt celebru, scoate-mă de aici, care a provocat multe reacții negative din partea publicului.
Cu toate că noul sezon Survivor este foarte ofertant din punct de vedere al jocurilor și chiar al show-ului, publicul alege alte programe și se pare că alegerea producătorilor de a nu aduce vedete și mai ales de a renunța la celebrele echipe Faimoși și Războinici nu a fost deloc inspirată. Nici în mediul online, emisiunea nu face valuri.
Probabil în 2025 nu vom mai avea un nou sezon care să semene cu acesta, asta dacă nu cumva PRO TV decide să oprească definitiv show-ul.