În 1997, Ministrul Justiției din partea PNL în Guvernul Victor Ciorbea, a pus bazele unui sistem unic de pensii pentru magistrații din România — judecători și procurori — care avea să genereze, de-a lungul anilor, controverse și dezbateri aprinse în spațiul public. Este vorba despre Valeriu Stoica.
Principala inovație a măsurii a fost modul de calcul al pensiei: în loc să fie determinată de contribuțiile efective la bugetul de asigurări sociale, aceasta se raporta la ultimul salariu net al magistratului. Astfel, pensia putea ajunge între 80 și 100% din venitul net al ultimei luni de activitate, în funcție de vechimea acumulată.
Potrivit legii nou-promovate, juriștii cu o vechime de 25 ani în magistratură primesc o pensie egală cu 80% din ultimul salariu. Cei cu o vechime de 35 de ani, o pensie egală cu 90% din ultimul salariu. Iar cei cu o vechime de 45 de ani, pensii egale cu ultimul salariu. Cei cu vechimi mai mici de 25 de ani nu primesc pensie specială.
În ciuda impresiei pe care ar putea s-o creeze, legea „Stoica” nu premiază doar fidelitatea față de cariera de magistrat.
Premiază și simpla trecere prin magistratură.
„Vechimea” de cel puțin 25 de ani, de care e condiționată plata pensiei speciale, este, din start, o noțiune vagă. La calculul ei sunt luați în considerare nu doar anii petrecuți în magistratură, ci și anii petrecuți în avocatură, scriu și jurnaliștii de la recorder.ro.
Cu alte cuvinte, pentru a primi această pensie generoasă, un jurist nu trebuie să rămână, toată viața profesională, în rigida meserie de magistrat. O bună parte a timpului și-o poate petrece în haina mult mai lejeră de avocat.
Măsura introdusă de Stoica urmărea, potrivit declarațiilor sale de la momentul respectiv, să ofere un stimulent pentru atragerea și păstrarea magistraților valoroși în sistemul judiciar, într-o perioadă de reformă post-decembristă. Deși obiectivul declarat era susținerea profesionalismului și independenței magistraților, legea a generat critici legate de echitatea sistemului de pensii și de sustenabilitatea sa financiară.
Criticii susțin că aceste pensii speciale au creat inechități față de alte categorii de angajați din sectorul public, dar susținătorii arată că responsabilitatea și complexitatea activității judiciare justifică remunerația diferențiată. Chiar și la aproape trei decenii de la introducerea sa, reforma lui Stoica rămâne un reper central în discuțiile despre pensiile speciale.
Deși s-a încercat încă din anul 2000 eliminarea pensiilor speciale, magistrații s-au opus mereu și prin diverse tertipuri susținute și de politicieni normalitatea nu s-a mai putut instaura.
În prezent, România pierde sute de milioane de euro din PNRR din cauza faptului că nu se implementează reforma pensiilor speciale. Nu mai există niciun loc pe glob unde să existe astfel de privilegii pentru magistrați. Și mai ales ca vârsta de pensionare să coboare până la 48 de ani.
După perioada petrecută la Ministerul Justiției, Valeriu Stoica și-a concentrat activitatea pe trei direcții principale: avocatură, predare academică și consultanță juridică. Este fondatorul firmei Stoica & Asociații, una dintre cele mai cunoscute societăți de avocatură din România, și activează ca profesor universitar emerit la Facultatea de Drept a Universității din București.
În paralel, este implicat în formarea tinerilor magistrați prin cursuri și seminarii la Institutul Național al Magistraturii. Deși și-a redus implicarea politică activă, Stoica continuă să fie prezent în spațiul public prin comentarii și analize privind politica și sistemul judiciar și în mod cert este milionar în euro.
Valeriu Stoica este, de asemenea, cunoscut pentru investițiile sale în domeniul viticol. Deține o podgorie de aproximativ 30 de hectare în zona Drăgășani, unde produce vin de calitate superioară. În paralel, firma sa de avocatură gestionează litigii complexe și contracte importante, ceea ce i-a consolidat poziția financiară.
Deși nu există o evaluare publică exactă a averii sale, se știe că portofoliul său diversificat — avocatură, consultanță juridică și afaceri viticole — îl situează printre cei mai influenți și prosperi foști demnitari din România.
Inițiativa lui Valeriu Stoica continuă să aibă un impact semnificativ asupra bugetului de stat și a dezbaterii publice privind echitatea pensiilor. Măsura sa a reprezentat o schimbare majoră în modul de recompensare a magistraților și a stârnit discuții privind limitele dintre responsabilitatea publică și beneficiile individuale. Pensiile speciale rămân un subiect sensibil, iar exemplul fostului ministru Stoica ilustrează modul în care deciziile legislative pot avea efecte de durată asupra sistemului judiciar și a societății.
În prezent există o adevărată campanie de ură îndreptată împotriva magistraților care au ajuns să se creadă că sunt într-adevăr mai speciali decât restul categoriilor sociale. Aceștia au extrem de multe privilegii, iar populație este tot mai revoltată în condițiile în care măsurile de austeritate au lovit din plin în toți angajații și în toți pensionarii.