Denise Rifai revine pe 20 aprilie în prim-planul televiziunii, odată cu debutul său la Antena 1, unde va avea o emisiune de luni până vineri, de la ora 17.00, intitulată Furnicuțele.
La 41 de ani, jurnalista care a devenit cunoscută pentru stilul direct și interviurile fără menajamente intră într-o nouă etapă profesională, dar și într-un moment în care publicul este tot mai interesat de povestea din spatele imaginii sale.
Dincolo de aparițiile televizate, Denise Rifai vine dintr-un mediu care i-a influențat decisiv caracterul și ambiția.
Puțini știu că parcursul său academic este unul complex. Denise Rifai a absolvit Academia de Studii Economice din București, una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din țară.
În paralel, și-a completat formarea cu studii în cadrul Facultății de Limbi Străine, secția Engleză–Arabă, o alegere care reflectă influența puternică a mediului familial și deschiderea către o cultură diferită.
Această combinație — economie și limbi străine — i-a oferit nu doar o bază solidă, ci și o capacitate rară de analiză și comunicare, vizibilă ulterior în cariera sa din televiziune.
Unul dintre cele mai importante repere din viața sa este tatăl, despre care jurnalista a vorbit deschis în interviuri. Tatăl lui Denise Rifai este arhitect, de origine iordaniană, și provine dintr-o zonă cu valori conservatoare puternice. Acesta este și extrem de bogat, astfel că jurnalistei nu i-a lipsit niciodată nimic.
Influența lui asupra ei este majoră.
„De la tata am coloana vertebrală. Tata m-a învățat să nu fac niciodată niciun compromis”, a declarat Denise Rifai, subliniind rolul esențial pe care acesta l-a avut în formarea sa.
Relația cu tatăl său nu a fost una simplă, ci mai degrabă una construită pe exigență și dorința de a demonstra constant.
Jurnalista a explicat că a crescut într-un mediu în care a fost nevoită să își dovedească valoarea prin rezultate, nu prin vorbe. Această presiune a contribuit decisiv la stilul său actual — direct, ferm și fără compromisuri.
„Când trebuie să te bați cu cineva puternic și să-i demonstrezi, pas cu pas, că ești pe drumul cel bun, asta te formează”, a spus ea.
În același timp, relația cu părinții este una apropiată, bazată pe încredere și comunicare deschisă, jurnalista descriindu-i nu doar ca părinți, ci și ca prieteni.
Dacă tatăl vine dintr-o cultură arabă, mama sa este româncă, iar această combinație a creat un echilibru interesant în educația sa.
Pe de o parte, disciplina și rigoarea, pe de altă parte deschiderea și adaptabilitatea — trăsături care se regăsesc astăzi în modul în care Denise Rifai gestionează interviurile și aparițiile publice.
Deși este o figură publică extrem de vizibilă, Denise Rifai a fost mereu rezervată când vine vorba despre viața personală. Ea a avut o relație asumată cu fostul ministru de Finanțe, Eugen Orlando Teodorovici, dar la acel moment nu era foarte celebră.
Recent a apărut în spațiul public împreună cu antrenorul de fotbal, Dan Alexa. Cei doi au devenit un cuplu la scurt timp după ce el a apărut în emisiunea ei de la Kanal D, 40 de întrebări.
Relația s-a stins destul de repede, mai exact în luna noiembrie, iar declarațiile indirect din diverse podcasturi arată că Denise a fost dezamăgită de fostul câștigător al Asia Express.
De altfel, acesta deja în decembrie era în patul altei femei, Andreea Popescu. Aceasta a și fost nevoită să accepte ulterior divorțul impus de soțul său, Rareș Cojoc care nu a putut trece peste asemenea umilință.
În prezent, Denise Rifai este singură, dar cu siguranță nu duce lipsă de pretendenți.
Mutarea la Antena 1 reprezintă un moment important în cariera sa. După ce și-a construit imaginea pe interviuri dure, acum intră într-o zonă care ar putea aduce o schimbare de ton.
Pentru public, miza este clară: va rămâne aceeași Denise Rifai sau va adopta un stil diferit?