News

Cât costă certificatul digital în 2024? Este obligatorie de la 1 ianuarie pentru depunerea e-Facturii la ANAF

Cât costă certificatul digital în 2024 Este obligatorie de la 1 ianuarie pentru depunerea e-Facturii la ANAF

De anul viitor, unii români vor trebuie să depună o factură electronică la ANAF. Pentru a face acest lucru este nevoie de un certificat digital.

Depunerea e-Facturii la ANAF pentru anul viitor devine o obligație esențială pentru toate companiile, PFA-urile și ONG-urile, iar pentru acest proces, este imperativ să deții un certificat digital calificat. Acest certificat este necesar pentru a accesa Spațiul Privat Virtual (SPV), iar prețurile pentru astfel de certificate variază între 30 și 45 de euro pentru o perioadă de un an, ajungând la aproximativ 80 de euro pentru un termen mai lung, de 3 ani. Este important să menționăm că aceste prețuri nu includ TVA.

Pentru cei care au un PFA și desfășoară activități B2B, autentificarea în SPV cu user și parola de persoană fizică nu mai este suficientă pentru depunerea e-Facturii. Aici intervine necesitatea de a obține un certificat digital calificat de semnătură electronică.

Dacă ai o firmă și emiți facturi către alte entități, responsabilitatea înregistrării acestora la ANAF nu este a contabilului, ci a ta. Prin urmare, și tu ai nevoie de un certificat digital calificat pe firmă pentru a depune facturile în mod corespunzător.

Este de așteptat ca Ministerul de Finanțe să întâmpine un volum semnificativ de date

În ceea ce privește serverele Ministerului de Finanțe, este de așteptat ca acestea să întâmpine un volum semnificativ de date. În cazul în care întâmpini dificultăți în timpul zilei, din cauza aglomerației sistemului informatic, poți opta pentru depunerea e-Facturii noaptea, între orele 12:00 și 1:00. Există aplicații de facturare care integrează e-Factura și oferă ghidare pas cu pas pentru a facilita procesul.

Noutățile aduse prin OUG 115/2023 includ și clarificări privind termenul de depunere. Facturile trebuie transmise într-un interval de 5 zile calendaristice de la emitere, dar nu mai târziu de 5 zile calendaristice față de termenul de emitere prevăzut de Codul fiscal, adică până la data de 15 a lunii următoare.

Pentru prima jumătate a anului 2024, ANAF nu va aplica sancțiuni, dar este recomandat să depui facturile în această perioadă, deoarece începând cu 1 iulie se vor aplica amenzi.

Declarațiile omise sunt considerate contravenții și se sancționează cu amenzi variabile, în funcție de categoria de contribuabil. Persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mari pot primi amenzi de la 5.000 lei la 10.000 lei, cei mici și mijlocii vor fi amendați cu sume între 2.500 lei și 5.000 lei, iar ceilalți contribuabili, cei mai mici decât cei mijlocii, vor putea primi amenzi între 1.000 lei și 2.500 lei. Este esențial să te informezi corespunzător și să te asiguri că ești în conformitate cu noile cerințe legislative pentru depunerea e-Facturii la ANAF.

Bogdana Costin abia a terminat studiile Facultății de Jurnalism și este la prima experiență în media. Este foarte pasionată de scris și își dorește să vină cu plus valoare pentru cititorii ... citește mai mult
Articole recomandate