La doar 25 de ani, Theo Rose are întreaga lume la picioare. Tânăra artistă a reușit să bifeze deja maximul în carieră și mai mult decât atât, îi este foarte bine și pe plan personal. În câteva luni, ea urmează să nască un băiețel, după o relație de doar patru luni cu Anghel Damian, scenarist și regizor al serialului CLANUL, de pe PRO TV.
Theo Rose a avut mai multe contracte cu PRO TV, dar în ultima perioadă a cam ieșit din prim plan. Acum a dat din nou lovitura și se poate spune că a mai bifat o reușită istorică. Ea a scos o piesă nouă, împreună cu Rareș Maris, câștigătorul One True Singer, concursul organizat de Global Records și a ajuns în mai puțin de 24 de ore să aibă peste 300.000 de vizualizări.
Clipul a fost postat pe contul lui Rareș, care este încă la început de drum, dar chiar și așa a ajuns rapid în trending. Fanii au fost extrem de entuziasmați de această colaborare. Anghel Damian, în schimb nu a postat nimic despre noua realizare a iubitei sale, însă a insistat pe promovarea filmului lui Pavel Bartoș, RAMON, unde el este scenaris.
„Foarte reusita adaptarea, bravo. Pentru cei mai tinerei/micuti , originalul e o romanta a lui Jean Moscopol in interpretarea lui Gica Petrescu. Cautati-o si pe ea, mai vedeti si aerul altor vremuri”, a comentat un fan pe Youtube.
A curs cu felicitări și în mod cert piesa va urca și mai mult. Theo Rose a fost intitulată Regina Youtube-ului și asta pentru că mai toate melodiile ei au ajuns pe locul 1 în trending. Primul succes l-a bifat alături de Bogdan de la Ploiești, același manelist care l-a dus și pe Rareș Maris în trending cu o colaborare, prin care se promova filmul lor Romina VTM.