Doar unii pensionari primesc bani în plus pe lângă pensie. Cine sunt aceștia și ce schimbări se au în vedere în anul 2025?
România se află într-un moment decisiv, iar una dintre cele mai așteptate măsuri sociale este creșterea pensiilor. Atât pensiile contributive, cât și cele militare, de urmaș sau din agricultură sunt vizate de majorări în 2025, într-un context marcat de schimbări politice și economice.
Peste 1,8 milioane de pensii urmează să fie recalculate, iar aproximativ 1,5 milioane dintre acestea fac parte din categoria pensiilor contributive, ce intră în etapa denumită „mica recalculare”.
Acest proces vizează pensionarii care au depus adeverințe pentru veniturile nepermanente realizate înainte de anul 2001, iar autoritățile estimează o creștere medie de aproximativ 10% a sumelor primite, în cel mai optimist scenariu. Pentru a susține aceste majorări, bugetul de stat ar trebui să aloce lunar circa 100 de milioane de euro.
În paralel, pensiile celor care au lucrat în agricultură vor fi majorate începând cu luna iunie. Este vorba despre aproximativ 150.000 de pensionari, mulți dintre ei beneficiind în prezent de indemnizația socială minimă.
Conform declarațiilor autorităților, procesul de recalculare este aproape finalizat, cu peste 90% dintre dosare deja verificate. În unele cazuri, pensiile au crescut considerabil – de exemplu, de la 1.281 lei la 2.130 lei. Astfel, acești români primesc într-adevăr mai mult bani pe lângă pensie.
În schimb, pensiile militare au rămas la același nivel din septembrie 2024, după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituțional proiectul guvernului de majorare a acestora. În lipsa unei motivări oficiale din partea CCR, guvernul nu poate propune momentan un nou proiect legislativ, astfel că o eventuală creștere a pensiilor speciale depinde de viitorul executiv.
Pensiile de urmaș sunt direct influențate de toate aceste ajustări, fiind calculate procentual în funcție de pensia persoanei decedate, relatează cei de la Newsweek.
Astfel, dacă pensiile contributive, cele agricole sau cele militare vor fi majorate, automat și pensiile de urmaș vor crește. Soțul supraviețuitor are posibilitatea de a alege între propria pensie și 50% din pensia partenerului decedat. În cazul familiilor cu doi urmași, pensia este de 75% din cuantumul inițial, iar pentru trei sau mai mulți urmași, pensia ajunge la 100%.
Pe fondul recalculărilor în masă și al noilor măsuri ce urmează a fi adoptate, rămâne de văzut cine va beneficia cel mai mult de aceste creșteri și în ce ritm vor fi puse efectiv în aplicare.