Simona Bucura-Oprescu și-a început mandatul de ministru al Muncii în forță și se concentrează foarte multe pe creșterea imaginii și notorietății ei. Aceasta nu ratează nicio ocazie de a fi în contact direct cu oamenii prin intermediul mass media, astfel că anunțurile legate de pensii în special le face pe rețelele de socializare sau în cadrul interviurilor televizate.
Românii vor avea din nou o mini vacanță în perioada 12-15 august, așa că în aceste zile, la stat nu se va munci. La privat în mod cert, nu toți angajații vor fi liberi. Pentru a evita problemele legate de bani în ceea ce-i privește pe pensionari, Simona Bucura-Oprescu a anunțat că plata se va face mai devreme.
„Având în vedere zilele libere din perioada 12 -15 august acordate pentru sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, am decis ca plata pensiilor și a indemnizațiilor pentru persoanele cu dizabilități să fie devansată în această lună.
Astfel, achitarea acestor drepturi se va face în avans după cum urmează:
#Pensiile prin mandat poștal vor fi plătite între 1 – 11 august, iar alimentarea conturilor bancare pentru cei care primesc pensiile pe card se va face în zilele de 9 și 10 august.
#Drepturile persoanelor cu dizabilități vor fi plătite în 11 august, cu 4 zile mai repede față de termenul stabilit.
Alte beneficii, precum #alocația de stat pentru copii și indemnizația pentru creșterea copilului, se plătesc în perioada 8-10 august.”, a transmis Simona Bucura-Oprescu pe facebook.
Aceasta l-a înlocuit recent în funcție pe Marius Budai în funcția de ministru al Muncii, după ce s-a descoperit că acesta a fost indirect implicat în scandalul azilelor groazei. Și Gabriela Firea a fost obligată să-și dea demisia din funcția de ministru, dar și din conducerea PSD.
Acum aceasta se află în concediu în Grecia și probabil pune la cale un plan prin care să revină în politică în forță pentru a candida din nou la Primăria Capitalei.